Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: ”Misiunea noastră a fost foarte mult ușurată de absențele lui Jeremic și Siriscevic”

Ana-Maria Tutunaru

Ana-Maria Tutunaru
02.03.2019

CSM CSU Oradea s-a impus în partida de pe teren propriu contra BCM U Pitești, scor 81-73. Cu absențe notabile în loturile ambelor echipe, partida a fost dominată de gazde în mare parte, însă argeșenii au fost aproape de revenire.

“Este o victorie de care aveam nevoie. Atât prin prisma clasamentului, cât și a ultimelor rezultate. De asemenea, este o victorie importantă ținând cont de faptul că la acest meci au debutat doi jucători pentru echipa noastră. Trebuie să recunoaștem că misiunea noastră a fost foarte mult ușurată de absențele lui Jeremic și Siriscevic din echipa piteșteană. Aceștia sunt doi jucători excepțional de buni și sunt convins că misiunea noastră ar fi fost mult mai dificilă. Chiar și așa, lipsită de doi oameni de bază, Piteștiul a făcut un meci, zic eu, bun spre foarte bun. Doresc să îi felicit pe cei care au jucat, deoarece au făcut-o foarte bine.

Am avut trei zile la dispoziție să încercăm să ne legăm deoarece Giordan Watson, principalul nostru conducător de joc, respectiv Bobe Nicolescu, principalul român U23 au venit de miercuri la antrenamentele echipei. În plus, ne-a lipsit Muhamed Pasalic, care anterior acestui meci a avut un singur antrenament cu contact după ce a suferit o accidentare la meciul cu Debrecen de săptămâna trecută. Nu a fost nimic grav în ceea ce îl privește, iar absența lui din echipă la acest meci se explică prin faptul că am dorit să-l protejăm.

Apărarea noastră a fost cu suișuri și coborâșuri. Nivelul nostru de concentrare nu a fost la cel mai înalt nivel pe tot parcursul jocului. Este un lucru pe care trebuie să-l accentuez. Această victorie ne oferă timp. Ne dă o anumită liniște pentru a ne pregăti în perioada următoare”, a declarat tehnicianul orădenilor în cadrul coferinței de presă organizate după meciul contra BCM U Pitești.

Pentru CSM Oradea urmează partida de pe teren propriu contra SCM U Craiova.

 

*foto: Robi Boroș

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!