Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Nivelul a fost unul slab de ambele părți”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
19.05.2017

CSM CSU Oradea a fost învinsă cu scorul de 69-63 de CSU Sibiu în primul joc din finala mică a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Cristian Achim nu a fost foarte supărat după partida și a declarat că pentru echipa sa a fost foarte greu să se concentreze pentru acest joc:

„A fost un meci între două echipe dezamăgite. A noastră puțin mai mult. Am încercat să ne concentrăm, dar după cum s-a văzut și pe teren, nu am reușit. Pentru Oradea e foarte complicat, pentru că noi țintim tot timpul sus și dacă nu e locul întâi este puțin mai complicat, însă vom încerca să respectăm competiția și să jucăm cât putem pentru fanii noștri. Astăzi nu a reușit să o facem cum ne-am dorit, nici măcar la jumătate.”

Tehnicianul formației a vorbit despre absența lui Martin Zeno, cel care nu a făcut deplasare la Oradea, dar și despre neutilizare lui Bogdan Țîbârnă, cel care a stat pe bancă la meciul de la Sibiu:

„Da, el are o accidentare ușoară. Am fost și fără Țîbârnă, cel care nu a putut evolua pentru că a avut o problemă stomacală de ieri și practic nu am putut să mă bazez pe el. Zeno a rămas la Oradea pentru că nu se mai putea mișca după meciurile cu Clujul.”

Întrebat despre deciziile de arbitaj ultimul minut și jumătate de joc, Cristian Achim a fost diplomat și a dorit să mai puncteze doar câteva aspecte ale jocului:

„Totuși să ne abținem de la a comenta arbitrajul și să ne gândim la baschet. Totuși a fost meci cu un nivel mai scăzut. A fost un meci plăcut ochiului pentru că a fost un meci strâns, dar nivelul a fost unul slab de ambele părți. Noi mult mai mult sub nivelul nostru decât au ei sub nivelul lor. Oarecum este o situație firească, foarte greu să motivează jucătorii după ce am pierdut calificare în finală.”

19 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    Achim - cap mare
    Deja e a doua a treia oara sezonul asta cand Achim face declaratii din astea tendentioase prin care nu se poate rezuma la a face comentarii referitoare la echipa lui, ci se baga si peste celelalte echipe.
    Nu este deloc elegant sa spui ca ambele echipe au jucat slab dar ca Oradea a fost mult mai mult sub nivelul lor obisnuit decat Sibiu. In traducere libera Oradea este mai buna decat Sibiu care Sibiu a castigat meciul pt ca Oradea a jucat foarte foarte prost. Plus ca Oradea nu joaca decat pt trofee, cand ii pt locul 3 e sub nivelul lor si nu se mai pot motiva, vezi doamne ei sunt campioni.
    I s-a umflat rau de tot taratza in cap acestui domn care, desi vad ca are aprecierea multora dpdv al calitatilor profesionale, de antrenor, dpmdv cu atitudinea asta in care gaseste vinovatii doar in exterior si el este un antrenor extraordinar cu o echipa extraordinara nu l vad sa evolueze prea mult.
    Sa mearga bronzul al Sibiu pt efortul constant depus sezonul asta si pt efortul pe care il vor depune in aceasta serie.

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • BC CSU Sibiu Markus:

      De acord
      Total neinspirata declaratia.

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe stg257:

      de acord
      ca joci ca nu joci ... treaba echipei si ce discuta in vestiar ... ce declari ... trebuie sa ai modestia necesara sa-ti accepti greselile si deciziile ...

      si apoi sa nu uitam suporterii, ambele echipe avand galerii incredibile ... care merita o serie "jucata"

      cu 6 ani în urmă (20.05.2017)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca free62 :

    free62
    Doare adevarul?
    Si da Oradea joaca pt trofee, Clujul joaca vreodata ceva in finala mica? Vesnic cand a ajuns pe acolo, deja era instalata vacanta, asa ca hai sa ramanem ancorati in sinceritate...

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca ARK:

      free62
      Si tu esti unu din aia la care i-o furat nepotul contu?
      Ca numa c***t scrii de cateva saptamani.

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Vezi ca mai este pana se gata clasa a 8-a? La varsta ta ar trebui sa stii ce o zis Dabija, eu ti-as zice da ma cenzurez.

      Parerea mea e Jucan e jucator valoros si ca Achim are foarte mare dreptate, deci stii ce o zis Dabija?

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Ce motivare le trebe
    Au un contract si punct. Baietii au avut "timp liber prea mult"... Ok: cu
    un singur pivot nu ai multe variante, dar au prezentat un joc parcã se grabeau la aeroport si era ultima cursã :-)

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Tu ai contract de munca?? Ai muncit in fiecare zi a vietii tale la fel?

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • CSM CSU Oradea 3punkte:

      Da am contract
      Si pe perioada nedeterninata si pe perioada fixã. Dar o echipa e alcatuita din 12 jucatori. La toti sa-i meargã la fel de prost si in acelas zi. Ma vrei sã aburesti cã exista asa ceva la acest nivel se joc?!

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Sigur 12 jucatori...numa unii is niste angajati slabi si unii foarte performanti. No daca 2,3 din aia f buni au o zi proasta, ziua aia ii proasta pt toate echipa aici e toata treaba. Nu muncim in fiecare zi la fel, nici ei nu joaca intotdeauna la fel...toti avem frustrari si perioade cand poate nu muncim cum trebuie nici de-al dracu. Asta e...

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      singura problema
      free62 e ca majoritatea dintre noi nu lucram ca sa facem entertainment pt 2-3000 oameni si nu avem salarii de zece-zeci de mii de euro pe luna pt treaba asta.
      Sportul de performanta e speactacol. La sala sau la TV vreau sa privesc oameni care fac efort pt a castiga un meci de baschet.
      Personal de asta mi se pare fascinant sportul pt ca nu iti da posibilitatea sa fentezi. Nu muncesti, nu performezi. Nu iti dai interesul intr-un meci pe teren, se vede imediat si esti taxat pt treaba asta. E vorba atat de etica muncii in general cat si de onoarea de a fi sportiv si a reprezenta o breasla. Ca muuuulti sportivi muncesc azi ca niste corporatisti, exclusiv pt shaorma, aia i altceva.
      Dar noi discutam aici de ce am vrea si ce ne ar placea, nu de ce este de fapt.

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu DonJuan :

    Achim
    1. Am inceput sa imi pierd simpatia pt Achim. A luat-o putrnic pe ulei de o vreme incoace.
    2. Free62 este pe pastile. Astazi a omis sa le ia.
    3. In ultimul minut Nicoara face pasi clar sub panoul nostru si toata banca oaspetilor sare ca arsa.
    Un meci slab in care ambele echipe parca nu mai stiau sa arunce la cos. Sibiul merita bronzul pentru tot ceea ce a facut in acest sezon.

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu florinlin :

    VLachim
    ..autosuficienta si lipsa de respect...sibienii stiu de ce:)

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea csmbasket :

    Achim
    In martie , cand am auzit pt prima oara despre un antrenor din Polonia si despre un antrenor din SUA si posibilitatea ca unul dintre ei sa vina pe banca echipei nu prea am dat importanta prea mare acestui zvon , DAR citind declaratiile sale din ultimele 5-6 -7 saptamani , vazand atitudinea lui pare schimbat , parca obosit psihic si cu toate ca il consider un antrenor foarte bun , cred ca are nevoie ori de o pauza ori de o schimbare de echipa .

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • CSM CSU Oradea popsiis:

      Antrenor
      Daca pleaca, l-as prefera pe antrenorul de la kataja, parea un om serios. Daca ramane nu ma supar, dar pentru el ar fi poate bine sa schimbe echipa sau functia la echipa, de exemplu sa fie director tehnic

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • CSM CSU Oradea csmbasket:

      Gibson
      Din cate stiu ,chiar despre el era vorba in persoana antrenorului american.

      cu 6 ani în urmă (19.05.2017)
    • CSM CSU Oradea 3punkte:

      Aceste zvonuri si altele de la club
      Se discutã pe o terasã XyZ ?!
      Chelnerii sunt spionii galeriei :-) Nu intr-un cerc "mai strans" ar fi normal sã se discute, pânã se iau decizii dupã pãrerea mea. Clubul stã slab si la acest capitol anul acesta. Ai, ai.

      cu 6 ani în urmă (20.05.2017)
    • CSM CSU Oradea 3punkte:

      Se vorbesc prea ....
      La acest club a municipiului se vorbeste inainte de finalul sezonului, despre viitor cã nu au altceva de fãcut?! In unele time out-uri avem 2-3 "antrenori " pe bancã in afarã de Achim.

      cu 6 ani în urmă (20.05.2017)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea popsiis :

    Exact
    A jucat in cariera la Indiana Pacers, are vreo 3-4 campionate in finlanda ca antrenor, ar fi super zic eu

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!