Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Obiectivul meu personal este să terminăm sezonul regulat între primele trei”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
14.01.2019

CSM CSU Oradea a încheiat prima fază a sezonului regulat cu o victorie pe teren propriu în fața celor de la BCM U FC Argeș Pitești, scor final 82-76. Cristian Achim, antrenorul bihorenilor a vorbit la finalul întâlnirii despre importanța acestui succes, despre echipa din Pitești, dar și despre absența lui Denison. 

„Un meci foarte important pentru noi, atât prin prisma ultimelor rezultate, a absenței unui jucător foarte important pentru noi, dar și prin prisma efectului imediat pe care rezultatul acestui meci îl are ceea ce ne privește în raport cu Piteștiul, urmăritoarea noastră în clasament. A fost un meci deloc ușor, oaspeții au jucat foarte bine, lucru care nu mă surprinde. Consider Pitești de la începutul acestui sezon o echipă foarte bună. Are opt străini în lot la ora actuală și are tot ce îi trebuie pentru a face înaltă performanță. Consider că nivelul nostru de intensitate defensivă în repriza secundă ne-a adus victoria. Spre fericirea noastră acesta a fost mult mai bun decât în prima repriză.

Nu constituie o scuză, dar este evident că întâmpinăm mari probleme dacă jucăm cum oameni scunzi. Absența lui Denison se simte și nu mă feresc deloc de cuvinte când spun că el a fost un jucător crucial pentru noi. Mă tem că un jucător cu toate calitățile lui va fi imposibil să găsim, în special în acest moment al anului. Pe de altă parte va trebui să ne adaptăm la ce avem, să ne readaptăm așa cum am mai făcut-o. În acest context, dincolo de implicațiile în clasament, această victorie este deosebit de importantă pentru noi”, a punctat Achim, citat de site-ul oficial al clubului bihorean. 

Campioana en-titre a încheiat prima parte a sezonului regulat pe locul 4 în clasamentul LNBM, având un bilanț de 9 victorii și 5 înfrângeri, respectiv 23 de puncte acumulate. Tehnicianul Oradiei a vorbit de asemenea și despre ceea ce urmează în continuare pentru echipa sa. 

„Obiectivul meu personal este să terminăm sezonul regulat între primele trei. Sigur, nu înseamnă nimic. În primul rând este foarte important să terminăm în primele patru pentru a beneficia de avantajul terenului propriu în primul tur din playoff. Din semifinale se poate întâmpla orice, dacă se ajunge acolo. Totuși, eu mi-aș dori să urcăm între primele trei până la încheierea sezonului regulat.

Primul meci este în deplasare, la Craiova. Va fi un meci foarte important. Totuși, nu trebuie să uităm că echipa de la Craiova nu a pierdut niciun meci pe teren propriu. Lucru care spune ceva. Vorbim despre o echipă experimentată, bine antrenată și care joacă un baschet foarte bun”, a încheiat Cristian Achim. 

Primul meci din Grupa Roșie pentru Oradea se va disputa weekend-ul viitor în fieful celor de la SCM U Craiova, echipă care se află pe poziția a 3-a cu 10 victorii, 4 înfrângeri și 24 de puncte. 

*Foto: Roby Boroș @Facebook CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!