Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: "Sunt foarte foarte mândru de băieţii mei"

Radu Bărăian

Radu Bărăian
08.06.2014

La pauza mare a Meciului 4 dintre CSM Oradea şi CSU Asesoft Ploieşti din finala campionatului naţional, prahovenii aveau 9 puncte avantaj, iar după cum au decurs lucrurile în primele 20 de minute aceştia erau deja cu o mână pe trofeu. Însă, orădenii, împinşi de la spate de o sală arhiplină, au reuşit să întoarcă rezultatul şi să învingă cu 87-81, trimiţând astfel finala în meciul decisiv. 

Cristian Achim, antrenorul grupării din Oradea, a vorbit la finalul jocului în cadrul conferinţei de presă despre acest meci 4, ţinând în mod repetat să-şi felicite proprii jucători. De asemenea, tehnicianul a subliniat faptul că Asesoftul are o echipă foarte bună, însă în Meciul 5 CSM Oradea îşi va juca şansa.

"Mă bucur foarte tare că am împins finala în meciul decisiv. Asesoftul este o echipă formidabilă pentru campionatul României, însă astăzi am fost mai buni şi consider că am câştigat meciul absolut meritat. Vreau să-i felicit pe jucători care au depus un efort ieşit din comun, să ştiţi că nu este un lucru uşor să întorci 13 puncte. Sunt foarte foarte mândru de băieţii mei, consider că aceasta este adevărata lor forţă, le-am şi spus acest lucru acum.

Mergem la Ploieşti să ne jucăm şansa, să nu credeţi că noi ne vom mulţumi doar cu atât, vom încerca să câştigăm meciul, dacă vom putea, dacă nu se poate asta e, dar de încercat o să încercăm şi eu şi jucătorii să facem tot ce depinde de noi. Secrete tactice nu prea mai există, nici din partea noastră nici din partea lor. Este evident, după atâtea întâlniri nu cred că ne mai putem surprinde unii pe alţii. Nivelul şi intensitatea la care noi am jucat în a doua repriză în special a fost pur şi simplu fabulos. Putem să repetăm acest joc şi în meciul 5, mai ales că s-ar putea ca presiunea să meargă puţin pe umerii lor. Noi ca echipă am meritat foarte mult această victorie pentru că am muncit foarte mult de-a lungul sezonului şi chiar meritam să ducem finala în partida decisivă.

Asesoftul are o echipă foarte bună, o echipă de o mare calitate. Eu unul rar am văzut un nivel al apărării pe care îl face Ploieştiul urmat de un atac impecabil. Cu atât mai frumoasă şi mai importantă este victoria pentru că am reuşit să întoarcem acest joc în favorea noastră, iar în sferurile 3 şi 4 în special am demonstrat că şi noi putem să avem o intensitate foarte foarte mare în apărare", a declarat Achim. 

Totodată, principalul roş-albaştrilor a vorbit şi despre oboseala jucătorilor şi cum gestionează el acest aspect în timpul partidelor. 

"În momentul de faţă cine este mai bun pe teren rămâne şi joacă până la ultima picătură de energie. Trebuie să ţinem în teren jucătorii care se simt cel mai bine în respectivul moment. Nu contează acum dacă un jucător evoluează mai puţine minute decât de obicei sau cât îmi propun eu de obicei. În general, eu încerc de fiecare dată ca niciunul să nu depăşească 30 de minute jucate pentru că dacă va depăşi în mod constant acest prag, la finalul campionatului ar putea să fie foarte obosit. Când avem două meciuri pe săptămână este evident că nu poţi să joci marţi-sâmbătă 40 de minute-40 de minute. Însă, acum nu mai e cazul, acum dăm totul până la ultima suflare şi ne jucăm şansa", a mărtusit Cristi Achim. 

În final, acesta a vorbit despre Bogdan Ţibârnă şi reuşitele sale din finalul meciului, coşuri care practic au adus victoria orădenilor în episodul cu numărul 4 al finalei din LNBM. 

"Coşurile lui Ţibârnă au fost foarte importante. Nu mă surprind reuşitele lui, ştiu de ce este capabil, ştiu că a avut parte şi de meciuri mai proaste, însă dacă v-aţi uitat cu atenţie tot timpul i-am oferit minute indiferent de cuma a jucat. Multă lume m-a blama, că nu merită, că nu-l pedepsim, uite că ne-a ajutat poate în cel mai important moment", a încheiat Achim. 

Confruntarea decisivă din ultimul act, mai exact jocul care va decide campioana ediţiei 2013-2014 din Liga Naţională, se va disputa joi, 12 iunie, în Sala "Olimpa" din Ploieşti. 

*Foto: Răzvan Păsărică

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!