Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: "Sunt supărat pentru numărul mare de libere ratate"

Radu Bărăian

Radu Bărăian
09.03.2014

Cristian Achim, antrenorul grupării CSM Oradea, a declarat la finalul jocului pierdut de echipa sa în compania celor de la BC Mureş că, felicită echipa adversă pentru victorie, dar în acelaşi timp işi felicită propriii elevi pentru atitudine şi dăruire. 

"A fost un meci foarte greu pentru noi date fiind circumstanţele. Practic toată săptămâna ne-am antrenat cu doar patru jucători străini. Franklin a jucat, însă el nu a dus niciun antrenament până la capăt. De asemenea, am jucat în doar cinci străini, fără Hallik şi desigur fără Markovic. La toate acestea s-a adăugat şi jocul mai puţin reuşit de noi pe parcursul primelor 30 de minute.

Mă bucur că am pierdut la o diferenţă mai mică decât am învins noi la Târgu Mureş. Dacă este să găsesc un aspect pozitiv după înfrângerea din această seară este că în eventualitatea unei egalităţi în doi cu BC Mureş avantajul este de partea noastră. Nu ştim dacă va conta, cum nu ştim nici dacă se va ajunge într-o situaţie de egalitate în 3 sau chiar 4.

Pe de altă parte, sunt supărat pentru numărul mare de libere ratate. Mereu am spus că acest detaliu este foarte important, iar atunci când pierzi la un punct contează fiecare aruncare de acest gen pe care am irosit-o", a explicat Achim la finalul jocului, citat de csmoradea.ro.

În urma acestui eşec, CSM Oradea a ajuns la cel de-al 38-lea punct din actuala stagiune, având acumulat un bilanţ de 16 victorii şi 6 înfrângeri. 

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Antrenor
    Nu am vazut meciul si din acest motiv nu-mi permit sa fac comentarii asupra lui. In schimb pot sa subliniez fatul ca un atrenor BUN estecel care reuseste sa stapaneasca vestiarul, sa-si mobilizeze jucatorii, sa-i ajute sa treaca prin perioadele proaste. Nu este suficient sa vii cu hartiute pe care iti notezi 3 scheme- pe care le-au citit toti si 3 schimbari.
    Ce se intampla cu Nicoara, Francklin, Subotic si chiar Denison de cateva etape ? Ati fost multumit ca ati castigat 3-4 meciuri pe final dar nu ati inteles ca jocul echipei sufera profund si ca trebuie facut ceva pt a trezii unii jucatori

    cu 10 ani în urmă (10.03.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea afganul :

    Prestatii tot mai slabe
    Intradevar daca ati observat de cateva etape pur si simplu nu ne mai gasim locul in teren, gresim enorm, nu ne concentram si ratam incredibil de mult deci nu stiu ce se intampla la echipa dar ceva trebuie schimbat, nu mai exista daruire si aceasta atitudine pe care o abordam in joc in momentul de fata ne va costa enorm in playoff.

    cu 10 ani în urmă (10.03.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!