D'Lesha Lloyd, de la vicecampioana României în liga a 3-a franceză


Americanca va juca la Pays Voironnais după două sezoane petrecute în LNBF

D'Lesha Lloyd părăsește campionatul românesc după două sezoane în care a jucat pentru SCM Timișoara și CSM Satu Mare. Americanca nu a reușit pentru vicecampioană aceleași prestații cu care impresiona la Timișoara, având și probleme medicale. Fundașul de 32 de ani se alătură formației Pays Voironnais Basket Club (PVBC), din NF1, unde va colabora din nou cu antrenorul Quentin Buffard.

D'Lesha Lloyd a făcut parte în sezonul 2018-2019 din lotul vicecampioanei României, CSM Satu Mare. Americanca a evoluat în 28 de meciuri din campionat, cu medii de 12,5 puncte, 4,5 recuperări, 2,3 pase decisive, 1,8 mingi pierdute și 1,3 intercepții în 22:53 minute, cu 13,2 eficiență. În cupă a bifat șase partide alături de alb-roșii, cu medii de 6 puncte, 1,8 recuperări, 1,5 pase decisive, 1 turnover, 1,7 intercepții și 7 eficiență în 16:39 minute. Cu sătmărencele are locul secund în ambele competiții interne.

Fundașul care face 33 de ani în septembrie a avut cifre mult mai bune la primul său sezon în România. În 2017-2018 evolua pentru SCM Timișoara. În campionat juca 25 de meciuri, cu medii de 20,4 puncte, 6,3 recuperări, 3,1 pase decisive, 3,4 turnovers și 2,7 intercepții în 36:02 minute, cu 20,4 eficiență. În Cupa României a jucat 4 meciuri alături de alb-violete, cu medii de 23,5 puncte, 6,5 recuperări, 3,3 assist-uri, 5,8 mingi pierdute și 2,3 mingi câștigate în 36:55 minute, cu 19,3 eficiență. Cu formația bănățeană a fost pe 5 în LNBF și a disputat semifinala competiției eliminatorii. În acel sezon a reușit recordul stagional de puncte în campionat, 46.

D'Lesha Lloyd a jucat în NCAA pentru Clemson, până în 2008. În Europa a debutat la TSV 1880 Wasserburg, din Germania. A mai trecut de-a lungul carierei pe la AEK Larnaca (Cipru), Gimle BBK Bergen (Noevegia), Melbourne Boomers, Bundaberg Bears, Brisbane Capitals, Rockingham Flames (Australia), Quinta de Lombos (Portugalia), Tarbes Gespe Bigorre și Arras.

La cele două echipe franceze l-a avut antrenor pe Quentin Buffard, cel care pregătește pe Pays Voironnais Basket Club. Aceștia vor colabora din nou în ligile inferioare din Franța, de această dată în liga a 3-a (NF1). PVBC a fost aproape de promovarea în liga secundă în sezonul recent încheiat. În prima fază a campionatului a fost pe locul doi în grupa A, cu 39 de puncte după 15 victorii și 7 înfrângeri (a avut două puncte bonus). Pe primul loc în această grupă a fost BC La Tronche Meylan cu 40 de puncte (17/5).

Cele două echipe au avansat în faza a doua, unde au venit și primele două clasate din cealaltă grupă. Cele patru formații au încheiat la egalitate cu câte 9 puncte, cu 3 victorii și 3 înfrângeri. La Tronche a fost pe prima poziție cu un coșaveraj pozitiv, +48. Pe doi a încheiat Strasbourg Illkirch Graffenstaden cu -3. Rămân în liga a treia PVBC după ce a avut -7 coșaveraj, iar Club Basket D'Ifs a fost pe patru cu -38.

*foto: Dan Potor



Vizualizează pagina personală a jucătorului Dlesha Arlene Lloyd
Citește ultimele știri despre CSM Satu Mare

Andreea Vlase / 03 July 2019 / 14:48


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Yanina Inkina, noua extremă de la FCC Baschet Arad (VIDEO)
Bielorusa de 21 de ani vine din NCAA și a participat la ultimele două ediții ale Women's Eurobasket 
CSM Târgoviște are un nou termen de judecată în apelul cu Dikeoulakos
Procesul continuă în septembrie  
CSM Satu Mare este neeligibilă pentru a evolua în următoarea ediție de LNBF
Gruparea sătmăreană și-a prezentat astăzi antrenorul, însă conform regulamentelor FRB nu are dreptul de participare în LNBF 
Goran Boskovic este noul antrenor de la CSM Satu Mare
Muntenegreanul vine de la Buducnost și a condus naționala Ucrainei la europeanul din acest an 
CSM Târgoviște, în pericol să nu participe în LNBF după o nouă amânare a deciziei Curții de Apel
Clubul are luni un nou termen pentru decizie, când este și ultima zi de înscriere în campionat 
Adina Stoiedin se alătură vicecampioanei CSM Satu Mare
Extrema de forță revine în LNBF după un sezon în liga secundă italiană 
Flavia Ferenczi se întoarce la CSM Satu Mare pentru sezonul 2019-2020
Fundașul revine la echipa din orașul natal, care se bazează în continuare pe localnicele Olah, Pop și Kadar 
Zona Transferurilor 2019 – Liga Națională de Baschet Feminin
Toate mutările făcute de echipele feminine din România în această pauză competițională 
Promise Amukamara își continuă cariera în Franța, la nou-promovata Charnay Basket
Nigerianca pleacă după două sezoane din Liga Națională de Baschet Feminin 
ACS Sepsi SIC și-a luat pivot de 1,96m înălțime
Natalie Butler a debutat în Europa la Namur Capitale, dar s-a despărțit în luna noiembrie de belgience 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Flavia a facut o greseala...putea sa gaseasca o echipa mai serioasa! 
click pt. Articol 19 July 2019 14:50
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Puneti un om serios in fruntea clubului ! 
click pt. Articol 19 July 2019 14:48
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Boskovic va pati ca Arajuo sau Lopez.Faci treaba,te trimite acasa si nu te platesc.In fruntea clubului satmarean ar trebui un om serios.Muresan a demonstrat ca nu este omul potrivit la locul potrivit !Este un om cerat cu sportivitatea,cu linistea si respectarea regulamentelor. 
click pt. Articol 19 July 2019 14:47
Ossiryss Targoviste
0 
Indiferent de context, pentru mine ar fi o uriașă SURPRIZA, ca aceasta echipa sa nu fie înscrisă în LNBF. Ce dreptate sa pretindem de la un organism care a fost părtaș la escrocarea atâtor sportivi? 
click pt. Articol 16 July 2019 16:19
0 
S-a împlinit previziunea : instanta o va lăsa în coada de peste, iar taticu' va profita de asta și o va rezolva cu loc de munca pe lumina ochilor lui. Chiar mai crede cineva ca în tarisoara asta se poate fără escrocherii? 
click pt. Articol 16 July 2019 16:10
Ossiryss Calm down!
0 
N-o va lăsa tăticu', pe lumina ochilor lui, somera. Dacă nu va plăti, se va găsi o chichița la chichițele de la legile de ici șa, de la tarisoara. Cu putina înțelegere, lucrurile pot făcute original, românește 
click pt. Articol 15 July 2019 15:24
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Promise a fost cu Denson,cele doua jucatoare,care au ridicat jocul satmarencelor la nivelul secuiencelor.Prin plecarea ei,Muresan a devenit si mai cenusiu.Prin plecarea lui Lopez,Amukamara si Mandache,satmarencele au devenit mult mai slabe.Locul fruntas in clasament dupa SEPSI SIC va fi preluat probabil de Arad. 
click pt. Articol 10 July 2019 11:57
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
IN SFARSIT O ACHIZITIE FOARTE BUNA SI GANDITA !SUCCES INTREGII ECHIPE IN NOUL SEZON!Bine ai venit Natalie ! 
click pt. Articol 06 July 2019 21:28
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Daca a fost atat de bun Maikel Lopez,de ce ati gonit de la echipa ca pe Arajuo,pentru care sinteti buni de plata:zeci de mii de euro.Nu cumva primiti voi bani de la PNL,USR,PMP sau Iohannis ? 
click pt. Articol 15 June 2019 22:25
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Conteaza cine plateste?Pana cand se respecta regulamentele si legile nu este nimic iesit din comun.Cereti si voi bani de la Orban,si tot nu veti avea o echipa de talia secuiencelor!Noi nu primim de la nimeni bani ilegali si murdari,si nu avem nici jumatatea bugetului vostru.Noi cheltuim cu chibzuinta,si managmentul clubului este una serioasa,ne fiind condusa de Muresan sau primarul satmarean!Noi nu platim amenzi ca voi,nu alungam antrenorii pentru care trebuia sa platiti 30 mii euro.Sintem seriosi!Noi facem sport si nu activitati bancare! 
click pt. Articol 15 June 2019 22:19