Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Cu o atitudine de războinici, de totul sau nimic, putem câștiga meciuri”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
03.04.2017

CSU Sibiu a obținut o victorie importantă, duminică seara, împotriva celor de la U BT. Sibienii s-au impus la o diferență de 8 puncte, scor 75-67, și și-au asigurat un loc pe podium înainte de Play-Off, indiferent de rezultatul din ultima partidă rămasă de disputat.

Sunt foarte bucuros, mai ales pentru că veneam după o înfrângere și trebuia să remontăm foarte repede. Este o probă de caracter a jucătorilor care reușeșc să reînvie de fiecare dată după o dezamăgire. A fost un meci de maximă intensitate pentru noi, cel puțin în repriza a doua, cu o apărare la sacrificiu, pe care am mai văzut-o cu Steaua, dar nu mai eram siguri dacă mai suntem capabili să o facem, din punct de vedere fizic. Am reușit să folosesc tot ce am învățat în celelalte patru meciuri și să folosesc în fiecare sfert altceva, din ce am încercat în celelalte patru meciuri, din punct de vedere al apărării. Jucătorii au respectat senzațional și mă bucur că au crezut până în ultimul moment. Victoria contează și pentru moral, dar și pentru moralul celorlalți care vor veni aici pentru că, până la urmă, sezonul acesta am bătut toate echipele și jucăm destul de bine acasă. De asemenea, contează că deși nu am avut aruncări de 3 puncte, până la urmă a ieșit la rampă, cel la care lumea se aștepta cel mai puțin. Dar, dacă nu continuăm așa, nu avem șanse să ajungem în semifinale. Doar cu o atitudine de războinici, de totul sau nimic, putem câștiga meciuri”, a spus Dan Fleșeriu.

În etapa următoare CSU Sibiu primește vizita campioanei României. Partida dintre BC CSU Sibiu și CSM CSU Oradea se joacă miercuri, de la ora 19:45, și nu va fi televizat. 

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

4 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu amg :

    Dan Fleseriu
    Cel mai bun antrenor roman din Liga Nationala de baschet! De departe cel mai bun antrenor, fara un buget generos sI fara un secund ca si sprijin! Felicitari Dane! Sper sa ramai acasa mult si bine in calitate de antrenor CSU Sibiu! Succes pe mai departe!!!

    cu 6 ani în urmă (03.04.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu Markus :

    .
    Este incredibil ce a realizat Dan dr umul singur, fara un secund langa el. Pacat ca nu are un buget mai consistent.

    cu 6 ani în urmă (03.04.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu Markus :

    Edit
    Este incredibil ce a realizat Dan de unul singur, fara un secund langa el. Pacat ca nu are un buget mai consistent.

    cu 6 ani în urmă (03.04.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cronicaru :

    da
    am spus-o demult daca va iutati ca sibiul are un antrenor ff bun, acum se si vede....parerea mea este ca dan fleseriu poate lua chiar titlul cu sibiul, numai bine.

    cu 6 ani în urmă (04.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!