Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Galațiul a meritat pe deplin victoria. Noi am fost extrem de slabi”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
03.12.2017

CSU Sibiu a cedat pe terenul celor de la CS Phoenix Galați, sibienii fiind învinși la o diferență de 5 puncte: 67-62. Sibienii au dat semne de revenire pe finalul partidei însă meciul s-a încheiat cu victoria formației gazdă, care din punctul de vedere al antrenorului Dan Fleșeriu a meritat pe deplin acest succes.

Tehnicianul a criticat jocul echipei sale, spunând că baschetbaliștii din lotul său vor trebui să muncească mai mult în perioada care va urma.

„Un meci în care Galațiul a meritat pe deplin victoria pentru determinarea de care a dat dovadă. Noi am fost extrem de slabi, atât în apărare, cât și în atac, unde nici jucătorii noștri, dar nici eu, de la bancă, nu am găsit soluțiile corecte! În primul rând, trebuie să ne regăsim spiritul și plăcerea de a juca împreună, apoi vom putea spera la victorie. Astăzi am arătat că o echipa foarte slabă, defapt nu că o echipa, ci doar niște jucători care abia s-au cunoscut. Trebuie să muncim mai mult și mai bine, în săptămânile ce vin, și împreună vom reuși!”, a spus Dan Fleșeriu, la finalul meciului.

Pentru CSU Sibiu urmează vineri, 8 decembrie, partida de pe teren propriu cu SCM U Craiova. 

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!