Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: ”Nu o să mai fug atât de mult după locul 1”

David Istrate

David Istrate
29.12.2018

În ultimul meci al anului jucat în Sala Transilvania, BC CSU Sibiu a reușit să obțină o victorie importantă în fața lui CSM CSU Oradea, una din contracandidatele la titlu. Gazdele au profitat de absențele din lotul bihorenilor și au dominat întreaga partidă, câștigând în cele din urmă la o diferență de 16 puncte, scor 97-81.

După această confruntare, Dan Fleșeriu s-a arătat mulțumit de jocul elevilor săi însă a ținut să sublinieze faptul că adversarii au jucat fără doi baschetbaliști importanți.

A fost un an calendaristic destul de bun din punct de vedere al meciurilor de acasă pentru noi. Dacă bine îmi amintesc, avem doar două înfrângeri în tot anul calendaristic. Mă bucur pentru acest meci, deși trebuie să fim conștienți că de la Oradea au lipsit Denison și Valeika, doi pivoți foarte, foarte importanți pentru ei, iar victoria asta poate să fie una mincinoasă. Mă bucur pentru efortul jucătorilor mei, îi felicit și sper să urcăm și să jucăm din ce în ce mai bine. Ar putea să fie o victorie de moral, dar asta zic, că nu ar trebui să fie deoarece de la ei au lipsit doi jucători. Nu asta este Oradea pe care o să o întâlnim în playoff, cu siguranță. Eu mi-am învățat lecția din sezonul trecut și nu o să mai fug atât de mult după locul 1, cât să fim în formă maximă în playof. Au revenit de la 16 puncte până la 4 puncte și n-am cerut time-out pentru că știam că joacă cu o rotație foarte scurtă și se vor sufoca. Am riscat pe cartea asta, din păcate tabela ne-a jucat feste și cred că putea să fie diferența mai mare dacă nu se odihneau în timpul ăla când tabela a fost stinsă. Dar, cred că din punct de vedere tactic am reușit să facem ce ne-am dorit, am limitat jucătorii lor importanți la puncte puține chiar dacă Zekovic a marcat așa de bine. Și de la noi Philmore a marcat la fel de bine și toți ceilalți și-au făcut treaba bine.”, conform paginii oficiale de Facebook a clubului sibian.

Dan Fleșeriu a vorbit și despre ultima fază a meciului când le-a cerut jucătorilor săi să nu mai atace coșul advers, cu toate că aveau șansa să atingă suta.

Erau obosiți, evident, pe final, ați văzut că nici nu am mai atacat. După patru minute țineam mingea, ei nu ne atacau, noi nu am mai atacat. Nu e vorba de respect, e vorba de oboseală și chiar dacă am fi vrut să fie peste 10 puncte, cât ne-au bătut ei acasă, ar fi putut pe final să revină. E bine totuși că este diferența asta, chiar nu contează că dai suta sau că nu dai, important e să reușești să câștigi în playoff.”

În continuare, antrenorul lui BC CSU Sibiu a adăugat în discuție faptul că jucătorii pe care îi antrenează reușesc să marcheze foarte multe puncte pe meci.

Dăm foarte multe puncte, și astăzi la fel ca și cu Craiova și la fel ca și în alte meciuri, cu Piteștiul de exemplu, am fi putut să îi limităm la mai puțin dacă nu aveam așa mare diferență atât de repede. Ne relaxăm pe ultimele 5-6 minute, în alte meciuri am băgat și tot lotul de jucători în teren și atunci echipa adversă marchează mai mult. Mă bucură că reușim să marcăm atât de mult, mai ales că astăzi Tamulis n-a fost disponibil, este bolnav. Ne-a lipsit un jucător important și pentru aruncarea de trei puncte și pentru apărare și pentru creerea spațiilor în teren. Dar, mă bucur că am ajuns din nou la punctele astea multe.”

La finalul declarației, Fleșeriu a vorbit puțin despre anul calendaristic 2018 și a transmis un mesaj suporterilor sibieni.

Din punctul de vedere al meciurilor de-acasă, este un an bun. Sunt foarte mâhnit că încă nu am reușit să obținem un trofeu dar sunt convins că anul ăsta suntem aproape să-l obținem și trebuie să ridicăm ștacheta în așa fel încât să și reușim. La mulți ani tuturor celor care vin la sală și care se uită la televizor. Sper să jucăm cu casa închisă la fiecare meci din Top 6, vor fi meciuri bune și toată lumea să fie sănătoasă în așa fel încât să ne putem bucura împreună la sfârșitul anului.”

În acest moment, BC CSU Sibiu ocupă prima poziție a clasamentului cu 10 victorii și 2 înfrângeri, fiind urmată de U-BT Cluj-Napoca și de SCM U Craiova. În următoarea etapă, trupa sibiană va juca la București pe terenul Stelei.

*foto: Facebook - BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!