Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu, după victoria contra CSM Oradea: „Îi felicit pe toți cei care au jucat”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
04.01.2018

CSU Sibiu a câștigat partida din această seară cu CSM CSU Oradea, jucătorii antrenați de Dan Fleșeriu învingând cu scorul de 83-76. La finalul meciului, tehnicianul sibian a ținut să laude prestația jucătorilor săi, dar a spus, totodată, că aceștia vor trebui să evite pe viitor greșelile făcute în prima parte a meciului. 

„Am început extrem de bine, cu o apărare foarte agresivă. Dar la 17-0 băieții mei s-au relaxat puțin, crezând că vor avea viață ușoară. Le-am permis să vină prea aproape ușor, pe fondul unor aruncări de 3 deschise, să sperăm că învățăm din genul acesta de greșeli, ca să nu le mai facem la meciul următor. Oradea este o echipă bună, în ultimii ani permanent candidată la titlu, și-a adus pe ultima sută de metri un jucător senzațional, de care noi nu știam aproape nimic (nr. Kristopher Richard), ne-a pus probleme mari. Dacă acel jucător nu era, cred că am fi avut o viață un pic mai ușoară. Îi felicit pe toți cei care au jucat, și pe cei de pe bancă, pentru că au făcut o atmosferă bună și i-au ajutat pe băieți să țină un meci bun. Sunt puțin îngrijorat, băieții au arătat o stare de oboseală pe finalul meciului pe care n-aș fi vrut să o văd”, a spus Dan Fleșeriu.

Luni, 8 ianuarie, CSU Sibiu joacă în deplasare, cu CSM Steaua EximBank București.

„Este o perioadă scurtă, și Steaua are mâine meci cu Dinamo. Am văzut o stare de oboseală a băieților, dar să zicem că venim după 10 zile fără meci și trebuie să intrăm în ritm. La Steaua va fi o partidă cel puțin la fel de grea, dacă nu și mai grea. Sunt foarte, foarte agresivi pe terenul lor. Dacă vom reuși să rezistăm agresivității lor avem o șansă. Dacă nu reușim să le răspundem la fel, atunci nu știu care va fi finalul jocului. Toată luna ianuarie va fi una foarte grea, jucând din nou cu celelalte cinci echipe ale campionatului care anul trecut au fost în Top 6”, a mai spus Dan Fleșeriu.

 

 *foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!