Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleseriu: "Stiu ce voi cere managementului"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
23.10.2017

BC CSU Sibiu cedează primul meci din actualul sezon al Ligii Naționale de Baschet masculin, scor 78-92 în compania formației BC SCM Timisoara. Partida s-a desfăsurat luni seară la Sala Sporturilor "Constantin Jude" din Timisoara si a avut parte de un eveniment neplăcut.

Deangelo Riley si Monyea Prat s-au luat la bătaie în cadrul unui time-out solicitat de către Dan Fleseriu, ambii fiind sancționați cu greseală descalificatorie. La finalul confruntării tehnicianul sibian a vorbit pe marginea acestui subiect afirmând că stie ce decizie va cere conducerii clubului.

Mă asteptam la un meci extrem de dificil, am spus-o si înainte de startul partidei. Timisoara avea nevoie, cu orice preț, în orice condiții de o victorie, au si arătat-o pe teren. Îi felicit pentru atitudinea pe care au avut-o, au meritat victoria. 

Eram condusi în momentul altercației. Am cerut time-out pentru că nu reuseam să revenim suficient de mult pentru a fi periculosi. Nu stiu să vă spun dacă nu s-ar fi întâmplat acea altercație dacă am fi avut sanse să câstigăm. Jocul a fost lăsat extrem de liber, iar jucătorii de la Timisoara au stiut să folosească acest aspect mai bine decât am stiut noi. Din păcate am cedat nervos si astfel au existat reprosuri între jucătorii mei.

Concluzia mea este că nu altercația ne-a pierdut jocul ci energia foarte slabă din apărare. În sfertul trei când Timisoara a ajuns la +12 am început să revenim, dar nu suficient. Am făcut-o în fiecare meci până acum si cu Oradea si cu Steaua. Am revenit de la foarte multe puncte si trebuia să se întâmple acest lucru, cineva să ne poată opri. 

Este o treabă internă a clubului. Vom lua niste decizii, încă nu le-am luat, desi eu personal în mintea mea stiu ce voi cere managementului. Este o treabă internă si sperăm că vom reusi să reparăm suficient de mult situația. La noi s-a văzut si absența lui Capers, accidentat în meciul anterior. El ne aducea 20 de puncte, meci de meci, indiferent de cât de mult juca. Ne va fi foarte greu să-l înlocuim. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!