Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Ionescu: „Au venit cu o echipă mai descompletată decât mă așteptam”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
31.01.2018

Formația de pe Bega a obținut o victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării în duelul cu BC Mureș Târgu Mureș. Oaspeții au venit fără cei doi suedezi și Santa, iar „urșii” au preluat controlul partidei în sfertul secund.

„Ei au venit cu o echipă mai descompletată decât mă așteptam. Probabil și din acest motiv băieții noștri au început în sistem diesel, puțin mai greu să ne distanțăm. Până una alta, e o victorie la 29 de puncte, iar pe fondul crizei financiare care încă persistă la Târgu Mureș s-ar putea să fie o victorie împotriva unei contracandidate la retrogradare”, a declarat Dan Ionescu, interimarul de la Timba, după meci.

Mă mulțumește această victorie la această diferență, dar încă mai avem de lucru. Trebuie să-i integrăm și pe cei mai noi veniți. Sper să o putem face în următoarele două meciuri, cel de sâmbătă cu Sibiul și cel din Cupa României cu Steaua.Noi mai avem dreptul la 2 extratransferuri. Momentan, sper să rămână așa, avem șase străini. Dacă mai putem umbla undeva la partea autohtonă, probabil că va fi un pic mai bine”, a mai spus Dan Ionescu.

Timba Timișoara întâlnește acasă pe BC CSU Sibiu sâmbătă, de la ora 20. După o săptămână „urșii” vor juca în premieră la Final 8-ul Cupei României. 

*foto: Mihai Toth

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!