Dan Moraru: „Am jucat foarte prost în sfertul doi. Lipsa de înălțime și experiența au făcut ca Târgoviște să câștige”


FCC ICIM Arad a cedat la trei puncte duelul de acasă cu CSM Târgoviște

FCC ICIM Arad a pierdut acasă cu 61-64 în fața rivalei tradiționale, CSM Târgoviște, în prima etapă din faza a doua a LNBF. A fost un meci cu 12 schimbări de lider și 4 egalități. Scorul la pauza mare era 24-29, iar gazdele aveau 12 mingi pierdute și 10 puncte primite pe contraatac. Dan Moraru, antrenorul secund al grupării arădene, a vorbit despre experiența mai mare a adversarelor.

„Destul de echilibrat, un meci care a fost pe muchie de cuțit. Probabil că experiența jucătoarelor de la Târgoviște a făcut ca jocul să fie câștigat de către această echipă. Noi am jucat foarte prost în prima parte a meciului, mai ales în sfertul doi, în care am pierdut 9 mingi. Cu toate acestea, lipsa de înălțime, până la urmă, și experiența au făcut ca Târgoviște să câștige.

Adevărul este că arbitrajul a lăsat jocul larg din punct de vedere al apărării, iar acum, pe final, s-au trezit cu două, trei decizii care normal nu trebuiau să fie fluierate pentru că jocul a fost destul de încrâncenat și s-a lăsat jocul mai liber. Probabil că pe final și arbitrii au avut emoții”, a spus Dan Moraru la finalul partidei.

Acesta a vorbit despre o luptă în trei pentru locul 3, cu primele două clasate fiind cu o clasă peste.

„Campionatul este încă lung, valorile sunt echilibrate. Ați văzut și dumneavoastră, noi cu Brașovul și cu Târgoviște suntem cam de același potențial. Cele două echipe din Satu Mare și din Sfântu Gheorghe sunt cu o clasă peste aceste trei echipe care se bat pentru locul 3”, a adăugat Dan Moraru.

După acest rezultat, formația arădeană a ajuns pe locul 5 în Grupa Roșie, cu 15 puncte după 4 victorii și 7 înfrângeri, fiind la un punct în spatele dâmbovițencelor și a brașovencelor.



Vizualizează pagina personală a antrenorului Dan Moraru
Citește ultimele știri despre FCC ICIM Arad
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre FCC ICIM Arad vs CSM Târgoviște

Andreea Vlase / 23 December 2018 / 13:06


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
ACS Sepsi SIC deschide semifinala cu o victorie clară cu FCC ICIM Arad
Alb-verzile au controlat primul meci al seriei și au înscris 30 de puncte pe contraatac 
CSM Satu Mare se impune acasă în primul meci din semifinala cu Olimpia CSU Brașov
Sătmărencele au condus tot jocul și au avut un procentaj foarte bun la șuturile din semicerc 
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și FCC ICIM Arad își dispută din nou locul în finala LNBF după 5 ani
Alb-verzile caută a 5-a finală la rând, în timp ce arădencele n-au mai ajuns în ultimul act din 2014 
CSM Satu Mare și Olimpia CSU Brașov se întâlnesc în semifinalele LNBF pentru al doilea an la rând
Primele două partide se dispută marți și joi pe terenul vicecampioanei 
Universitatea Cluj câștigă la Constanța în primul duel pentru locurile 5-8
Gazdele au condus la 10 puncte în prima repriză, dar clujencele au făcut diferența în sfertul 3 
LNBF: Programul primelor meciuri din turul doi de play-off
Semifinalele încep marți pe terenul finalistelor de anul trecut 
Antrenorul Valerian Ioan s-a stins din viață la 68 de ani
Profesorul a fost selecționer al naționalei feminine și campion național cu Livas Târgoviște 
Ocupantele podiumului LNBF de anul trecut sunt din nou în semifinale
FCC ICIM Arad este singura noutate din penultimul act față de ediția precedentă 
Predrag Stanojcic: „În această serie Olimpia CSU Brașov a fost o echipă mai bună”
Phoenix Știința Constanța a pierdut cu 1-3 în primul tur de play-off și va continua pentru locurile 5-8 
Biljana Pesovic: „Phoenix s-a dovedit a fi un adversar aprig. Fiecare victorie a fost muncită din greu”
Căpitanul brașovencelor a reușit cea mai bună prestație stagională în meciul care a închis seria din play-off 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Pe langa echipa trebuia amendat si Muresan,avand un comportament nesportiv si inacceptabil,atacand arbitrii,gazdele,masa oficiala si el ca un dictator a dat ordin pentru parasirea terenului si neparticiparea la ceremonia de festivitate.Acest Muresan este mic,foarte mic,si la propriu si la figurat!Rusine domnule Muresan,cu astfel de decizii si comportament nu ajuti de loc echipa,care altminteri este o echipa simpatica si valoroasa. 
click pt. Articol 12 April 2019 16:05
ydesh_apu Continuare
0 
FRB ar trebui sa-si revizuiasca regulamentul dupa fiecare caz de acest fel astfel incat la urmatoarea publicare a lui, ambiguitati gen: "recomandabil" sa dispara. Sunt fix cuvintele cheie in baza carora orice lege poate fi interpretabila si in consecinta incompleta. Decizia cluburilor de a adera la FRB sau alta liga straina, sau sa isi constituie o liga noua, este iarasi a cluburilor participante si FRB ar trebui sa nu poata sa actioneze nicicum impotriva acesteia, alfel traim sub dictatura MInisterului care ar impune ce sa existe si ce nu, inacceptabil in democratie. 
click pt. Articol 09 April 2019 04:04
0 
Referitoare la amenzi, deoarece au mai existat abuzuri pe vremea doamnei Tocala in sensul luarii unei decizii convenabile FRB in detrimentul uneia corecre. Daca in regulamentul ei intern, FRB a prevazut CLAR asemenea amenzi pentru comportamentul echipei Satu Mare, atunci aceasta echipa are de ales: sa plateasca sau sa iasa de sub tutela FRB. Vad insa cum defileaza fara adversar echipa Miercurea Ciuc in campionatul feminin. Daca nu e o repetare tip Asesoft privitor la drepturi sau privilegii, mai are sens campionatul feminin de baschet? Mai bine instituim regula: cine e pe locul 2, deoarece locul 1 este clar... 
click pt. Articol 09 April 2019 03:53
0 
Imnul secuiesc dupa ce s-a cantat imnul Romaniei? Minciuna! 
click pt. Articol 08 April 2019 17:31
cristy of,of
0 
de ce ati transmis meciul? asa trebuie sa dau dreptate celor de la Satu-Mare.Asa cum am mai scris 2 din cei 3 arbitri plus comisarul au putut oficia corect si fara probleme steaua-dinamo,deci se poate arbitra corect dar atunci cand federatia are "datorii" ce poti sa faci? 
click pt. Articol 08 April 2019 15:07
0 
Bravo felicitari pentru declaratia data mai ales finalul ei😁😁😁 cred ca ar fii ideal sa joci direct finala domnule Mikes😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:39
Heidy Respect !
0 
Pentru tot ce ai facut pentru baschet dar cum varsta isi spune cuvantul te inteleg, gandirea si exprimarea ta nu mai poate fi asa lucida 😁😁😁 Fetele astea tinere nu a invatat nimik de la voi asta deoarece voi v-ati vazut numai interesul personal......observ ca sunteti primele la dat din gura in interviuri.....am si eu o intrebare asa pentru public......ce s -a intamplat cu Alexandra Ghita o tanara de viitor al baschetului feminin......iti spun eu marele antrenor promoveaza "prieteniile'care sunt apropiate de varsta lui😁😁😁😁 EL CREDE ca "prieteniile' il pot ridica din mediocritate 😁😁😁,imi cer scuze ca fac asemenea afirmatii despre marele antrenor Tanase dar cand am citit declaratia lui la finalul primului meci din play off am crezut ca mor😁 Este posibil sa te surprinda o echipa cu joc in zona??? Dar ce "jocul in zona" vine de pe planeta Marte?😁😁😁😁 aaaaaa am inteles marele Tanase este antrenor de popice nu de baschet😁😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:19
Heidy 😁😁😁😁
0 
Pentru ce sunteti pregatite fetelor?😁😁😁 scuzati-mi curiozitatea😁😁😁 nu vedeti că,marea rivala isi face curătenia de primavara😁😁😁 
click pt. Articol 01 April 2019 19:44
Heidy Pacat
0 
A fost o jucatoare foarte buna pentru campionatul nostru,cred ca a sosit timpul sa isi puna gbetele in cui 😚.Multumim Mo. 
click pt. Articol 01 April 2019 19:37
0 
Marș la rht, mămăligă ți-ai luat😜 
click pt. Articol 27 March 2019 20:49