Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Daniel Dillon: "Întâlnim o echipă talentată"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
19.10.2013

Daniel Dillon a prefațat confruntarea lui CSM Oradea cu SCM U Craiova, în etapa a 4-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin:

"Va fi un test bun pentru noi, în condițiile în care nu am pierdut niciun meci. Întâlnim o echipă talentată, care și-a păstrat valorile din sezonul precedent. De asemenea l-au adus pe Nemanja (Maric), dar și pe Sokk, pe care îl consider un conducător de joc foarte talentat.

Orice meci în deplasare este dificil, nu are cum să fie altfel, e cu totul altă atmosferă, practic tot ce te înconjoară e diferit. Va fi un test foarte bun pentru a vedea unde ne situăm în acest punct al sezonului. Ne vom pregăti așa cum am făcut-o și pentru meciul de la Sibiu, vom încerca să rămânem la fel de serioși pe tot parcursul meciului și sper să obținem același rezultat."

Întrebat ce părere are despre faptul că va juca împotriva foștilor săi colegi Maric și Topcov, australianul a declarat:

"Eu voi trata acest meci identic cu oricare altul. Am jucat alături de Nemanja și Sasha. Știm ce și cum joacă. Din acest punct de vedere avem un avantaj. La fel au și ei, pentru că și ei ne știu pe noi. Cu alte cuvinte individual e mai ușor să ne pregătim pentru ei. Însă există mai mulți jucători la această echipă de care trebuie să ținem cont.

Știm cât de buni sunt Dzambic și Seals, dar există mai multe aspecte de care trebuie să ținem cont la acest meci. Evident că trebuie să fim atenți la noile achiziții și la modul în care ei au schimbat echipa din Craiova."

Dillon a vorbit despre eșecul suferit la Craiova în ultima etapă din sezonul regulat al precedentei ediții, rezultat ce a coincis cu pierderea primului loc în clasament pentru CSM Oradea.

"Acela a fost un eșec mare și dureros pentru noi. Am pierdut prima poziție după ce am ocupat-o tot sezonul. E vie în memorie acea înfrângere, dar trebuie să uităm și să ne pregătim pentru un nou meci foarte greu în acea sală. E foarte greu să joci la Craiova, știm foarte bine cât de greu este să învingi acolo. Vrem să facem ceea ce nu am făcut în sezonul precedent și sper că putem câștiga."

Foto: Andor Marton

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    HAI ORADEA!!!!!!
    da, extrem de dureroasa infrangerea din ultima etapa din sezonul precedent.......dupa ce Oradea a fost pe primul loc 29 etape! speram sa ne luam o mica revansa asta seara, desi va fi ciudat sa jucam impotriva fostilor oradeni, Mandic, Maric si Topchov!!!

    cu 10 ani în urmă (20.10.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!