Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Daniel Husein „Dasaev”, cel care a înjunghiat baschetbaliștii americani de la Brăila, a fost plasat în arest la domiciliu

Eduard Popa

Eduard Popa
19.07.2019

Daniel Husein „Dasaev”, cel care a înjunghiat baschetbaliștii americani de la Brăila, a fost plasat în arest la domiciliu

dasaev interlop arestat la domiciliu

Sezonul recent încheiat din Liga Națională de Baschet Masculin a fost umbrit de un eveniment oribil, petrecut în noaptea de 15 spre 16 septembrie la Brăila. Atunci componenții formației ACS Cuza Sport Brăila, Darrell Bowie și Joseph McClain, au fost înjunghiați în urma unei altercații care a avut loc în club. Cel care a fost găsit vinovat de acest gest a fost interlopul brăilean Daniel Gabriel Husein, zis „Dasaev”.

Astfel, potrivit Mediafax, Curtea de Apel Galaţi a admis, vineri, contestaţia formulată de inculpat şi a decis să-l plaseze pe Husein, cunoscut sub numele de Dasaev, în arest la domiciliu. Decizia instanţei este definitivă şi trebuie pusă în aplicare de îndată. Decizia îi vizează pe Dasaev şi pe un alt inculpat în dosar.

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Husein Daniel Gabriel şi Matei Valentin. Desfiinţează în parte încheierea de şedinţă din data de 05.07.2019 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 369/91/2019/a2, numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Husein Daniel Gabriel şi Matei Valentin şi în rejudecare. În baza art. 206 al. 7, art. 222 al. 12 şi art. 242 al. 2 Cod pr. penală înlocuieşte măsura arestării preventive, luată în cauză faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, de la 19.07.2019 până la 17.08.2019 inclusiv. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Husein Daniel Gabriel, de sub puterea mandatului de arestare preventivă”, scrie în decizia Curţii de Apel Galaţi.

Reamintim că „Dasaev” a fost arestat preventiv la câteva zile după atac, iar măsură a fost prelungită în fiecare lună. Totodată, victimele atacului au fost spitalizate, mai întâi în Brăila, apoi în București. Darrell Bowie a fost primul care a plecat din țară, urmând ca la câteva luni după aceea, o dată cu desființarea clubului brăilean, să ia cale întoarsă spre SUA și Joseph McClain.

În prezent cei doi încearcă să își facă la loc cariera și au evoluat în mai multe ligi la nivel semiprofesionist.

*foto: obiectivbr.ro

2 comentarii la aceasta stire:
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Uluitor...
    In loc sa cumparam Insula Diavolului si sa ducem Dasaevii acolo...Sunt convins ca a amenintat cu moartea prin interlopii lui magistratii,dar nici asta nu e o scuza...

    cu 4 ani în urmă (20.07.2019) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca Ossiryss :

    Dasaev
    Eu zic sa fie pus în libertate. Stiu sigur ca România poate face mai mult în sensul asta!

    cu 4 ani în urmă (20.07.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!