Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Daniel Tudosă, în fața primului meci în maieul Energiei Rovinari

Radu Bărăian

Radu Bărăian
18.01.2014

Fundașul Daniel Tudosă, singura achiziție a Energiei Rovinari în această pauză competițională, a declarat că, a ales gruparea olteană în urma unei discuții cu antrenorul Florin Nini, dar și pentru că echipa este una foarte bună, cu pretenții, care dorește performanța. Tudosă a prefațat pentru TotalBaschet primul său meciu în culorile Energiei, care se va disputa azi, pe teren propriu, împotriva celor de la Concordia Chiajna.

„În primul rând, de la acest meci îmi doresc victoria, atât personal cât și din punct de vedere colectiv, bineînțeles. Cât despre mine, odată cu experiența acumulată și cea din viitor, așteptările sunt din ce în ce mai mari de la meci la meci. În meciul din tur a fost un scor strâns și mare în același timp, cu multe puncte, dar ținându-se cont că a fost primul meci din campionat, nu cred că are vreo relevanță. Acum echipa este mai legată, jocul merge mai bine și va fi cu totul alt meci. Eu cred că nu vom avea probleme în meciul de sâmbătă în ceea ce privește victoria”, a mărturisit cel mai nou component al Energiei Rovinari. 

De asemenea, baschetbalistul a vorbit și despre ce așteptări are de la partea a 2-a a sezonului competițional 2013-2014, atât în Liga Națională cât și în Cupa României. 

„Obiectivele mele sunt aceleași cu ale întregii echipe, anume menținerea poziției pe care o avem în campionat la ora actuală sau de ce nu și mai sus. Din punct de vedere al Cupei României, acolo e cu totul altă poveste, vom avea 2 meciuri, iar echipa aflată în cea mai bună formă este cea care se va impune în final. Noi suntem pe un drum bun, optimiști odată cu poziția din clasament și cu această calificare în cupă după mult timp pentru Energia. Datorită acestui lucru dorința de a face o figură bună este și mai mare”, a încheiat Daniel Tudosă. 

Sportivul a evoluat de-a lungul carierei sale la BC Timișoara, CSM București și BC Mureș. De asemenea, la începutul acestui sezon, Tudosă trebuia să se alăture lotului celor de la CSM Oradea, însă totul a picat din cauza unei plecări a sportivului în S.U.A. 

*Foto: Andor Marton

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!