Stiri

Daniel Tudosă: ’Plecarea mea nu a fost una plănuită în timp‘

Gabriel Pănoiu

Gabriel Pănoiu
04.08.2013

 

Totalbaschet.ro vă prezintă mesajul lui Daniel Tudosă pentru fanii baschetului românesc, prin care acesta şi-a justificat plecarea în SUA:

Plecarea mea nu a fost una plănuită în timp, deşi, sincer m-am gândit să plec din ţară, dar nimic concret. În această vară s-a ivit această ocazie, am stat puţin pe gânduri, dar până la urmă am acceptat-o. Nu am nimic în acest moment în ţară care să mă reţină, în afară de prieteni şi familie. Cu părere de rău spun acest lucru, dar nici măcar baschetul, sportul pe care îl iubesc şi l-am practicat cu atâta ardoare până în prezent, nu este un factor care să-mi anuleze plecarea. Am ajuns la părerea, că am muncit atât de mult şi nu am ajuns prea departe, nu pentru faptul că nu aş merita sau nu as putea, ci din multe alte motive. Faptul că am făcut acest pas nu înseamnă că am renunţat la luptă. Câteodată trebuie să ştii când să tragi linie. Acest lucru l-am făcut eu acum, am dat peste o ocazie unică şi aş dori să profit de ea la maxim, cu atât mai mult că nu sunt singur aici.

Am sprijinul prietenei mele şi a familiei ei. Voi continua cu siguranţă pe aceiaşi cale pe care am început, adică cea a sportului şi voi urma clasele unui colegiu bun, recunoscut din Washington. Aş dori pe această cale să îmi cer sincerele scuze faţă de cei din Oradea, echipă la care ar fi trebuit să mă prezint la începutul lunii august. Totul s-a întâmplat  foarte rapid şi fără să am contact cu cei de la Oradea, nu am avut ocazia să le comunic decizia luată.

Daniel Tudosă semnase un contract cu CSM Oradea, valabil pentru sezonul competițional 2013/14. Ultima echipă la care a evoluat acesta este BC Timişoara. Dea lungul carierei Daniel a mai jucat pentru Dinamo București, CSM București și BC Mureş.

Pe parcursul sezonului 2012/13 (ultimul) a bifat 27 prezențe în Liga Națională. El a început la Târgu-Mureș, însă la jumătatea sezonului regulat a fost implicat într-un schimb de jucători care l-a readus la Timișoara în schimbul lui Dan Păltinișanu. Dani a avut medii statistice de 1.9 puncte, 0.9 pase decisive. 0.6 recuperări și 1.9 la eficiență cu procentaje de 54% la aruncările de două puncte, 26% la trei puncte și 100% la linia de pedeapsă și o medie de 7:33 minute pe meci.

Tudosă a evoluat în primul eșalon baschetbalistic al țării din anul 2006. Cel mai bun rezultat obținut este câștigarea Cupei României în 2010, alături de Elba (actuala BC) Timișoara.

Foto: Andor Marton 

3 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mira :

    timp si spatiu
    mi-am dat seama ca plecarea ta a fost planuita doar in spatiu... undeva in nori... banuiesc ca viza ai luat-o in avion :))

    cu 10 ani în urmă (04.08.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova kazimirbbal66 :

    mira
    hater :) lasa omu sa se duca unde considera ca ii e mai bine...

    cu 10 ani în urmă (04.08.2013)
    • CSM CSU Oradea mira:

      absolut...
      dupa cum vezi, kazimire, nici ca l-am oprit... ba chiar ma bucur ca a plecat!

      cu 10 ani în urmă (04.08.2013)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!