Stiri

Darren Fenn revine în campionatul Germaniei

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
16.06.2014

Darren Fenn (foto: albastru) și-a găsit rapid echipă după despărțirea de BC Timișoara. Conform site-ului de specialitate sportando.com, pivotul american se va întoarce în campionatul Germanie unde va evolua pentru S.Oliver Wurzburg. Americanul a fost adus la Timișoara în iarna lui 2014 și a evoluat pentru bănățeni în returul sezonului recent încheiat.

Darren Fenn a evoluat pentru BC Timișoara în 10 partide, toate în Liga Națională de Baschet Masculin. El a avut medii de 8.8 puncte, 4.6 recuperări și 1.1 pase decisive. Cel ma bun meci al său în tricoul alb violet a fost reușit chiar împotriva campioanei CSU Asesoft Ploiești când a terminat cu 17 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă.

Cariera lui Darren Fenn se leagă foarte mult de Germania. Pivotul în vârstă de 34 de ani a jucat în Germania între 2005 și 2012, pentru Eisbaren Bremenhaven, Artland Dragons și Brose Basket, cu cei din urmă reușind să cucerească și un titlu. Pe lângă aceste formații, Fenn a mai evoluat pentru actuala campioană a Franței CSP Limoges, Eurolines Vilvoorde (Belgia), Ural Perm (Rusia), KK Bosna Sarajevo (Bosnia) și Hitachi SunRockers în Japonia.

foto: Răzvan Păsărică

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!