Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Darrin Dorsey: „Ne-am ridicat unul pe altul și am reușit să câștigăm”

Eduard Popa, David Istrate

Eduard Popa, David Istrate
11.02.2019

dorsey cluj oradea

U-BT Cluj a obținut o victorie importantă în etapa a patra din LNBM, Grupa Roșie în fața campioanei în exercițiu, CSM CSU Oradea. Clujenii s-au impus cu 73-71.

Omul meciului pentru U-BT Cluj a fost Darrin Dorsey. Americanul a strâns 15 puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive, totul pentru un indice al eficienței de +22. La sfârșitul partidei, el s-a arătat încântat de victoria contra Oradiei:

„Este bine că am câștigat. Am trecut împreună ca echipă prin ratări sau prin faze care nu ne-au ieșit, ne-am ridicat unul pe altul și am continuat să luptăm. Pe final de meci am reușit un capac, apoi Kyndall a reușit coșul care ne-a dus în față, banca noastră a funcționat bine și toată săptămâna am vorbit despre mentalitatea și concentrarea cu care vom aborda acest meci.”

Dorsey a povestit la conferința de presă că sportivii lui U-BT au folosit înfrângerea cu Timișoara de etapa trecută drept motivare:

„Cred că acea înfrângere ne-a frustrat. Am luptat să preluăm conducerea, dar după aia am pierdut meciul din cauza unor greșeli pe finalul partidei. Toată săptămâna ne-am gândit să ne luăm revanșa. Știam că vom avea un adversar dificil, în echipa care a câștigat campionatul în sezonul precedent. Trebuie să continuăm să ne antrenăm din greu și cred că vom avea un sezon bun”

Cât despre accidentările din lot, Darrin s-a arătat mulțumit de faptul că anumiți jucători au făcut un pas în față și l-a nominalizat pe Andrei Mureșan.

„Într-adevăr, ne-au lipsit doi jucători care sunt titulari, dar avem un lot destul de bun, jucători care pot intra în locul lor și își ridică nivelul, cum a fost cazul lui Muri (n.r. Andrei Mureșan). E ceva grozav.”

În acest sezon, Dorsey are medii de 9 puncte, 3,9 pase decisive și 3,1 recuperări, în 7 partide jucate. El a ajuns la U-BT Cluj în luna decembrie, de la echipa elenă Holargos.

*foto: sportpictures.eu

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    daca va continua
    cu aceasta atitudine si concentrare, il vad titular in playoff, in locul lui Marinov. Are si argumentele necesare. Sut de 3 mai bun, pase mai bune, aparare cam la acelasi nivel.

    cu 5 ani în urmă (11.02.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!