Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

David Steffel a realizat un nou double-double

Adrian Micinic

Adrian Micinic
03.11.2012

David Steffel (foto, în alb) a realizat cel de-al 3-lea double-double stagional. Pivotul ceh de la Energia Rovinari a izbutit în același timp și cea mai eficientă partidă în noua ediție de campionat. 

Folosit pentru a 3-a oară consecutiv 40 de minute, Steffel a avut 9/15 la aruncările din acțiune și 1/2 la linia de pedeapsă pentru un total de 19 puncte. El a adăugat 10 recuperări, 5 pase decisive, 2 capace și 2 intercepții cu 2 posesii pierdute pentru un coeficient de 29 la eficiență.

De notat că se întâmplă pentru a 3-a oară consecutiv ca Steffel să fie suprasolicitat, nu a avut nicio secundă de odihnă în ultimele trei etape, iar echipa sa să piardă. Energia s-a înclinat la Timișoara, scor 89-96, în fața Timbei.

În șase meciuri jucate, Steffel are medii de 38 minute și 50 secunde, cu 15.7 puncte, 9.8 recuperări, 1.7 pase decisive, 1.3 intercepții și 0.7 capace cu 2.0 posesii pierdute pentru un indice de 19.3 la eficiență.

Steffel ocupă locul al 2-lea în ierarhia double-double-urilor. El este devansat de Ivan Miskovic de la SCM U Craiova, care a realizat patru astfel de performanțe.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!