Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Debut bun pentru Vaidas Kariniauskas la CSM CSU Oradea

David Istrate

David Istrate
13.01.2018

vaidas kariniauskas debut csm csu oradea

CSM CSU Oradea a făcut o mutare surprinzătoare zilele trecute, când l-a adus la echipă pe Vaidas Kariniauskas. Jucătorul de 24 ani, care a ieșit campion în sezonul precedent cu U-BT Cluj-Napoca a început noua ediție de campionat la aceeași echipă.

În urma plecărilor lui Pedja Stamenkovic și a lui Obie Trotter, dar și din pricina noii accidentări suferite de Martin Zeno, bihorenii aveau mare nevoie de un jucător care să poată să joace atât pe postul de  extremă, cât și pe cel de conducător de joc. Prin urmare, Cristian Achim a decis să îl transfere pe lituanianul Vaidas Kariniauskas, la care tocmai renunţase rivala U-BT Cluj-Napoca. Acesta are în acest sezon statistici de 6 puncte, 0.9 recuperări și 2.7 pase decisive pe meci pentru clujeni.

Conducătorul de joc a debutat sâmbătă pentru CSM CSU Oradea în victoria obținută de bihoreni împotriva lui CS Politehnica Iași cu scorul de 113-56. Lituanianul a fost prezent pe parchet aproape 22 de minute, perioadă în care a reușit 16 puncte, 2 pase decisive și a obținut 3 faulturi. De remarcat este faptul că 10 puncte au fost marcate în ultimul sfert, când Kariniauskas a transformat toate cele 4 aruncări încercate. Sportivul a încheiat partida cu 66% din interiorul semicercului (6/9), 100% de la distanță (1/1) și 50% de la linia de pedeapsă (1/2).

Vaidas Kariniauskas a fost cel de-al doilea marcator al echipei sale, la egalitate cu Nemanja Milosevic. Acesta s-a achitat bine de atribuțiile sale, însă împotriva unui adversar facil. Prin urmare este de văzut cum va reuși să se integreze în jocul Oradei în următoarele partide.

Următorul meci pentru CSM CSU Oradea va fi în 19 ianuarie, când trupa condusă de Cristian Achim va primi vizita lui BC Mureș Târgu-Mureș.

*foto: zimbio.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!