Stiri Cupa României Masculin

Denham Brown, cel mai bun om al Timbei la Brazi

Adrian Micinic

Adrian Micinic
29.09.2013

Denham Brown a fost cel mai bun jucător al Timbei Timișoara în ultima partidă de baschet de prim eșalon (competiție de anvergură în baschetul românesc) desfășurată la Brazi. Bănățenii au fost depășiți cu scorul de 103-60 de CSU Asesoft Ploiești, într-un joc din primul tur al Cupei României la baschet masculin - ediția 2013/14.

Canadianul a fost lider din punct de vedere statistic la majoritatea capitolelor statistice în echipa timișoreană. El a petrecut 31 minute în teren și a totalizat 4/9 la aruncările de două puncte, 2/5 la trei puncte, respectiv 4/4 la linia de pedeapsă pentru un total de 18 puncte. A adăugat 6 recuperări, 4 pase decisive și două posesii pierdute pentru un coeficient de 18 la eficiență.

De notat că Timba a jucat fără americanii Jordan Glynn și David Lawrence, ambii accidentați, în vreme ce Kevin Bridgewaters a suferit o accidentare în primul sfert al acestei partide. Astfel, 'urșii' au continuat acest meci cu Brown, alături de John Florveus și Marjan Tasic, adică în trei străini, alături de care au fost folosiți o serie de jucători autohtoni cu relatic puțină experiență respectiv minute pe parchet la acest gen de meciuri.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!