Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Denham Brown, "urs" și în sezonul următor

Paul Olar

Paul Olar
16.07.2013

BC Timba Timișoara și-a asigurat serviciile lui Denham Brown și în sezonul următor, după cum informează pagina oficială de facebook a bănățenilor.

Experimentatul baschetbalist canadian a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai trupei lui Bogdan Murărescu în stagiunea precedentă, atunci când "urșii" au ocupat locul 13. El a venit în retur la Timișoara și a îmbrăcat maieul galben-negru de 18 ori, având medii de 16.4 puncte, 6.3 recuperări, 3.3 pase decisive și  14.5 la eficiență.

"Brown este un jucator polivalent, care face ambele faze la fel de bine. Eu mi l-am dorit foarte mult si sunt fericit pentru ca se intoarce. Sunt convins ca in acest sezon va arata exact ceea ce poate sa faca pentru ca este clar unul dintre cei mai buni jucatori din campionat", a declarat antrenorul Bogdan Murarescu, pentru sursa mai sus citată.

Denham Brown este unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ce au ajuns în campionatul României. Extrema ce măsoară 1.98 m a fost draftată în anul 2006 de poziția 40 de către Seattle SuperSonics. Nu a apucat să joace în cea mai puternică ligă de pe planetă, semnând mai apoi cu Galatasaray Istanbul. De-a lungul carierei, Brown a mai trecut pe la Pallacanestro Cantù (Italia), Barangay Ginebra San Miguel (Filipine) sau Asseco Prokom Gdynia (Polonia).

Astfel, "urșii" au planuri mari pentru sezonul competițional 2013/2014, gruparea de pe Bega întărindu-se până în prezent cu David Lawrence și Kevin Bridgewaters. Reunirea echipei este programată pentru data de 5 august.

Citiți și

Denham Brown: "Mi-ar plăcea să revin la Timba"

*Foto: Cosmin Iftode

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!