Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Derby-ul zonei de jos a clasamentului

Costin Marinescu

Costin Marinescu
08.11.2013

Sala Sporturilor Chiajna
sâmbătă, 9 noiembrie
ora 17
  Fișa meciului  

Concordia Chiajna și Timba Timișara se vor întâlni sâmbătă, 9 noeimbrie, într-o partidă din cadrul etapei a 7-a a LNBM. Meciul va avea loc în Sala Sporturilor Chiajna, de la ora 17.

Partida este un derby al subsolului clasamentului, între echipele care, cel mai probabil, își vor împărți pozițiile 12 și 13 la finalul campionatului.

Concordia ocupă ultimul loc în clasament, dar are un meci mai puțin disputat decât Farul Constanța, echipa de pe locul 13. Ilfovenii nu au nicio victorie în acest sezon. Timba se află pe poziția a 12-a în ierarhia competiției, cu o singură victorie în 6 meciuri, contra constănțenilor. 

În runda precedentă Chiajna a pierdut la Tg. Mureș cu 58 - 109, în timp ce Timba a fost surclasată de CSU Sibiu, 62-89, chiar pe propiul teren.

Dacă echipa din județul Ilfov a restructurat lotul înaintea primei etape din sezon, Timba trece în acest momente printr-o perioadă de schimbare. Timișorenii au renunțat în ultimele săptămâni la o parte dintre jucătorii străini, iar în această săptămână l-a transferat pe Dejan Radulovic, un conducător de joc ce a evoluat în ultimul an în Cehia.

Spre deosebire de partida din etapa trecută când a fost indisponibil din cauza unei probleme medicale, la Chiajna va reveni în lot Aleksandar Vuletic.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Marius Epure, Vlad Ghizdăreanu și Stamate Alexandru, iar comisar va fi Nicolae Danețiu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!