Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dispută echilibrată în Sala Sporturilor "Horia Demian"

Paul Olar

Paul Olar
08.10.2013

Liga Națională

Etapa II

Sala Sporturilor

"Horia Demian"

Ora 19:00

0-1 Fișa meciului 1-0

Etapa a doua din Liga Națională le aduce față în față pe "U"-BT Mobitelco Cluj-Napoca și Energia Rovinari. Confruntarea are loc miercuri, la Sala Sporturilor "Horia Demian", cu începere de la ora 19:00.

Din start, trebuie precizat că formațiile ce se vor înfrunta mâine au avut parte de un debut asemănător în ediția 2013/2014, aici făcând referire la Cupa României. Ambele grupări au fost înfrânte în tur, dar au reușit să se califice mai departe pe teren propriu. Reamintim că "U"-BT Mobitelco a dat piept cu SCM Craiova, echipă învinsă în urmă cu două săptămâni cu scorul de 83-70, după ce în prima partidă, Popescu și compania s-au impus cu 82-78.

De un adversar de calibru a avut parte și Energia Rovinari, trupa pregătită de Florin Nini întâlnind pe Gaz Metan Mediaș. "Gaziștii" și-au adjudecat la limită meciul, pentru ca mai apoi sportivii din "Orașul lui Brâncuși"  să meargă în optimi după un rezultat favorabil de 102-89. Dacă în cea de-a doua competiție ca valoare din țară situația este una asemănătoare, în campionat lucrurile stau puțin.

Într-una din cele mai așteptate dispute ale rundei inaugurale, "U"-BT Mobitelco s-a înclinat la Oradea, pe parchetul Arenei "Antonio Alexe". Bihorenii au găsit drumul spre victorie în urmă cu șapte zile, în ciuda prestației la înălțime a lui Darius Hargrove, Branko Cuic sau Josh Sparks. Astfel, băieții lui Dorin Pintea încearcă să spele eșecul înregistrat pe Crișul Repede printr-un succes în fața propriilor fani. Rămâne de văzut însă dacă clujenii au reușit să se regrupeze într-un timp nu foarte lung. Un alt semn de întrebare este legat de Mihai Silvășan. Căpitanul echipei naționale nu a evoluat niciun minut la Oradea din cauza unei accidentări și ar putea absenta și în etapa a doua.

De partea cealaltă, Energia a fost nevoită să transpire serios ca să își treacă în cont primele două puncte ale stagiunii. Darby și compania s-au duelat cu nou-promovata Concordia Chiajna, într-o partidă încheiată cu scorul de 93-99. Gura de foc gorjeană din etapa întâi este reprezentată de americanii Porter Troupe și Will Reinke. Evoluția lui Troupe nu este una surprinzătoare, din moment ce fundașul de peste ocean activează în țara noastră de aproape șase ani.  În schimb, Reinke pare să fie înlocuitorul ideal al lui Drasko Albjanic. Will a debutat cu dreptul în Liga Națională, contabilizând 19 puncte și 9 recuperări și fără nicio urmă de îndoială, "alb-albaștrii" practică un baschet spectaculos odată cu sosirea centrului ce a absolvit Oklahoma University.

Până în prezent, "U"-BT Mobitelco a înfruntat pe Energia Rovinari de 12 ori, ardelenii conducând la general cu 9-3, iar un nou episod se joacă în data de 9 octombrie.

*Foto: u-mobitelco.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!