Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragan Petricevic: “Am făcut greșeli copilărești”

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
14.12.2013

După meciul pierdut în ultimele secunde in faţa Craiovei, antrenorul gazdelor, Dragan Petricevic a declarat că jocul a fost decis de mici amănunte şi consideră că elevii săi mai au mult de muncă, mai ales în faza de apărare.

”Detaliile au  decis învingătoarea. Nu am reușit să păstrăm diferența de 8 puncte, am făcut greșeli copilărești. Trebuie să lucrăm foarte mult la aceste aspecte, la acea diferență am comis niște greșeli în apărare care sunt de analizat și de lucrat la antrenament. Nu pot să fiu mulțumit cu multe lucruri atunci când pierdem meciul, dar am crezut până la final, am avut ultima aruncare, ce a venit într-un moment foarte bun, creată exact cum am gândit la time-out. Din păcate, nu a intrat”.

Referitor la craioveni, Petricevic admite că jucătorii săi au facut tot posibililul să îl oprească dar acesta şi-a demonstrat valoarea:

”Craiova a avut câțiva jucători de excepție, în primul rând Seals, într-o formă de aruncare excepțională, chiar dacă multe aruncări contestate, cu presiune pe minge, dar aceasta este valoarea lui. Noi în schimb nu am reușit în momente-cheie să marcăm din situații favorabile, dar mergem înainte. Campionatul e lung. Urmează deplasarea de la Mediaş unde încercam să reparăm greşala de azi.

Antrenorul timişorenilor consideră ca Nikola Gacesa, jucătorul venit la Timişoara în urmă cu numai câteva zile merită felicitat pentru evoluţia sa şi pentru decizia de a arunca la ultima fază, chiar dacă nu a marcat:

”Nikola a început foarte bine, a avut momente de ezitare în partea a doua, este și logic, este un jucător care are școala baschetului, are principii şi logică. Cu  siguranță nu a vrut să preia prea multe asupra lui, deoarece abia a venit, existau jucători care trebuiau să preia greul. Și-a asumat aruncarea la final, nu poate fi decât felicitat, sigur, nu putea decât să arunce, pentru că expira timpul de joc, dar nu a fost departe să marcheze acest coș ce propabil ar fi fost coşul victoriei”.

În urma acestui rezultat, BC Timişoara are 6 victorii şi 6 înfrângeri şi urmează să dispute ultimul meci din tur în deplasare, la Mediaş.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!