Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Dragan Petricevic: „Eu le consider învingătoare pe jucătoarele mele”

Valentin Todea

Valentin Todea
28.04.2017

Meciul patru din finala campionatului de baschet feminin a fost câștigat de ACS Sepsi SIC în fața celor de la ”U” Cluj, încheind ultimul act cu scorul general de 3-1. Antrenorul trupei clujene, Dragan Petricevic, și-a oferit opiniile la finalul disputei de pe malul Someșului:

E devreme pentru concluzii, trebuie să calmăm puțin spiritele și să ne odihnim, să ne răcorim puțin. Concluziile preliminare ar fi că avem o echipă de caracter, le mulțumesc jucătoarelor, eu le consider pe ele învingătoare. A fost un public minunat, credeam după meciul trei că nu va fi aceeași atmosferă și aceeași energie, dar iată, Clujul sportiv a demonstrat că merită să aibă echipă campioană și o să facem totul posibil în viitor să o avem.

Referitor la decizia lui Zoran Mikes de a-și retrage echipa de pe parchet, tehnicianul bosniac a spus:

Nu am luat titlul, dar timp de 35 de minute când a contat doar baschetul, noi aveam deja scor de 2-2. În acest timp am reușit să depășim o echipă care dincolo de această finală a fost favorită din absolute toate punctele de vedere, prin omogenitate, numărul de jucătoare, posturi mai acoperite și faptul că trei meciuri și treizeci și cinci de minute am jucat de la egal la egal pe alocuri chiar și mai bine, de mai multe ori mai bine, eu consider că victoria ne aparține.

După meci, le-am spus fetelor că sunt mândru de ele.

*Foto: Valentin Todea

18 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca stef :

    Felicitări
    Pentru modul în care s-au luptat fetele în condițiile date, pentru noi sunt campioane. Acesta este spiritul lui „U”. Mulțumim fetelor, mulțumim Dragan și tot restul staf-ului, mulțumim Alexa!

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca senna :

    NUMAI U
    Felicitari Dragan ! Felicitari fetelor ! Felicitari Alexa !
    Ati reusit ceva ce nici o echipa din Cluj n-a mai reusit de multi ani: sa readuceti in sala spiritul lui "U", prin fanii care au trait impreuna cu echipa momentele bune si cele grele. E meritul lui Dragan, lui Meda si al fetelor care au dat totul pana la epuizare ! E meritul lui Liviu Alexa care a facut sa renasca din cenusa cea mai titrata echipa din baschetul romanesc. Si asta intr-un oras in care - cu toata infrastructura de care dispune - administratia locala nu e in stare sa sustina cu adevarat macar una din sectiile de traditie ale clubului !
    Cat despre gestul care a ucis fair-play-ul, al antrenorului de la sic, el a fost posibil cu largul concurs al incompetentei arbitrilor care se uitau la masa oficiala ca la ...poarta noua (si viceversa). Oare nu trebuiau eliminate si jucatoarele care s-au ridicat de pe banca in timpul jocului si au plecat spre vestiare ?! Oare mai respecta cineva regulamentele in federatia cea mai permisiva si lipsita de reguli din sportul romanesc ?

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tihi :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    SEPSI SIC - U Cluj 9-2

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca senna :

    frb
    Meciul 4 a fost facut varza de incompetenta arbitrilor si oficialilor si de gestul incalificabil (pentru care ar trebui sa primeasca multe etape de suspendare!) al antrenorului echipei din Sf. Gheorghe. Sper ca, pentru prima oara in istoria ei, federatia sa ia masuri drastice impotriva oficialilor si jucatoarelor care au parasit terenul, intr-un gest de sfidare la adresa fair-play-ului si baschetului romanesc. Si ca sa contrazica imaginea de incompetenta si indolenta creata in ochii spectatorilor de baschet, sa incadreze precis actiunea de sabotare a meciului si sa raspunda - in litera regulamentului - cu un boicot (partial sau total) la adresa clubului sic.
    Altfel, odata precedentul creat, orice echipa nemultumita de scorul de pe tabela va putea sa paraseasca terenul 10 minute cu scopul destabilizarii adversarului, pentru a reveni apoi pe teren, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, cu repercusiuni minime.

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tihi:

      SEPSI SIC CAMPIOANA
      ACEST TRIO CARE A ARBITRAT ASEARA AR TREBUI DAT LA DNA ! CIOCAN,ARBITRUL CLUJEAN,A FLUIERAT INVERS SI LA NOI .CUM POTI DELEGA UN ARBITRU DIN CLUJ LA O ASEMENEA PARTIDA ?! TOTI TREI AR TREBUI SA SE DUCA LA RECICLARE SAU DATI AFARA ! PROTESTUL ANTRENORULUI A FOST JUSTIFICAT,A PROCEDAT CORECT,OBLIGAND SI ARBITRII SA FIE CORECTI.

      cu 6 ani în urmă (28.04.2017)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fuszi :

    senna
    intradevar meciul a fost facut varza d catre arbitrii- unul dintre ei concetatean cu tine- e inadmisibil ca la o finala a unui campionat national sa se intimple ce sa intimplat ieri la Cluj.Sfidarea despre care tu vorbesti a inceput odata cu fluierul de inceput al meciului , cand cei trei "jucatori"de care noi nu stiam au inceput sa joace.Mam uitat de foarte multe ori la reluarile a multor faze si mam lamurit, dece tvr Cluj nu a transmis si meciul 4.Referitor la gestul antrenorului,pot spune ca el stie ca baschetul se joaca 6 la 6 si nu 9 la 6. Diferenta de valoare sa vazut atat la lotul de jucatoare cat si la nivelul antrenorilor.HAI SEPSIC SIC!!!!

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017)
    • U BT Cluj-Napoca andrej:

      e clar
      "baschetul se joaca 6 la 6"

      cu 6 ani în urmă (28.04.2017)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca senna:

      " 6 la 6"
      ca nu scrii corect romaneste inteleg, dar daca toti suporterii vostri stiu ca baschetul se joaca "6 la 6", atunci e clar cu cine avem de-a face

      cu 6 ani în urmă (28.04.2017)
    • Vander:

      Gramatica
      Cnie n-are argumente, incepe cu competentele lingvistice... Smart
      Poate ca multi maghiari din Ro comit greseli de exprimare si gramaticale dar macar incearca...pe o limba nematerna... Errare humanum est. Probabil ca toti romanii vorbesc perfect limba lor materna si desigur si orice alta limba nematerna...Bravo perfectilor! Felicitari speciale!

      cu 6 ani în urmă (29.04.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita:

      ...
      Muta-te într-o tara unde maghiara e limba materna. Nu te obliga nimeni sa stai aici. Totusi, e democratie, nu e anarhie. Daca toti am vorbi stalcit ne-am întelege de-a basca!

      cu 6 ani în urmă (30.04.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe megan:

      langua materna
      fiecare ţară din lume este alcătuită din cetăţeni, cine vorbesc în limba maternă, numai în ţara ta se tot cere, să vorbeşti limba romani

      cu 6 ani în urmă (02.05.2017)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fuszi :

    SCZ
    se joaca 5 la 5 si nu 8 la 5

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tihi:

      SEPSI SIC CAMPIOANA
      DIN PACATE ASEARA S-A JUCAT 8 - 5.SCHIMBATI REGULAMENTUL DOMNILOR !!

      cu 6 ani în urmă (28.04.2017)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    ...
    Un comentariu strict pe partea de management al U Cluj, ignoraţi lighioanele gen Tihi! Finala a fost pierdută de managementul defectuos al echipei pe tot parcursul sezonului, schâmbâdu-se din mers garnitura de straniere sau aducându-se un fundaș, postul pe care echipa nu l-a avut acoperit cum trebuie decât în perioada când a jucat Swanier. Când știi că se oprește perioada de transferuri aduci o plombă care să stea până la final, nu doar 1 lună. Cred că doar Harrison mai este, dintre străine, din lotul cu care s-a început campionatul. S-a văzut în finală că nu erau relaţii sudate între jucătoare. Cel ce se ocupă de scouting ar trebui demis dacă au fost aduse jucătoare după raportul său și s-au dovedit lipsite de valoare . Apoi, pe partea sportivă, s-au pierdut meciuri multe pe final. Relevant e meciul cu Alexandria din sezonul regulat, atunci mi-am luat înjurături de la clujeni când am zis, o echipă cu multe jucătoare plătite regește să fie ajunsă de la -18 în timpul regulamentar și doar o indecizie a lu' Moșu' Anica ce nu a dat un fault pe o pătrundere în ultimele secunde să facă să intre in OT și să câstige Clujul datorită superiorităţii jocului. "Aportul" la înfrângeri nescontate al antrenorului a fost și el destul de consistent. Da, e bine că cea mai titrată echipă de BF s-a trezit din letargie! Totuși trebuie să se gândească obiectiv, fără sentimentalisme, iar ce a fost nefolositor să fie eliminat. Nu se poate ca să fie cheltuiţi niște bani, fie ei și de la sponsori, și să nu fie tras nimeni la răspundere. Vorbesc ca unu' care tot urmărește acest amărât de campionat de mulţi ani, fără patimă!

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca senna :

    frb
    Pe langa subiectul foarte important al sanctiunilor dupa retragerea din teren a echipei in meciul 4, federatia ar mai trebui sa fie foarte atenta la aspectul controalelor medicale la jucatoare si sa nu mai permita inscrierea echipelor mixte in campionatul feminin.

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fuszi :

    senna
    cred ca te ai referit la echipa ta, cand scrii aceste randuri, care o face in cunostinta de cauza.

    cu 6 ani în urmă (28.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!