Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragan Petricevic: “Privesc returul cu optimism”

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
18.01.2014

BC Timișoara nu traversează o perioadă foarte vastă, mai ales după eliminarea cu Cupă în urma dublei manșe cu CSM Oradea. Cu toate acestea, antrenorul Petricevic privește cu încredere confruntarea cu Pitestiul și amintește faptul că cele două competiții, cupa şi campionatul, nu trebuie confundate, cu atât mai mult cu cât fiecare meci este diferit

“Piteștiul vine după o calificare, noi după o necalificare, nu trebuie făcută o legătură, în sport niciun meci cu seamănă cu celălalt. Noi ne concentrăm asupra returului de campionat, dorim și vom face totul pe cale sportivă să obținem rezultate bune. Eu sunt convins că putem să obținem aceste rezultate. Nu suntem așa de departe, cât spun ultimele rezultate, dar timpul nu ne-a fost un aliat, cel puțin mie. Sunt convins ca în formula actuală echipa poate face mult mai mult, dar trebuie făcută o paranteză: ne trebuie timp și o perioadă de pregătire mai îndelungată fără meciuri consecutive. Cu cinci zile înainte de fiecare meci a venit câte un jucător nou: Conley, Gacesa, Vasojevic şi Fenn. Cine cunoaște sportul poate înțelege acest lucru. Trebuie să fim puțin mai obiectivi. Aici nu e un puzzle sau un joc pe calculator unde punem cu mâna oamenii unde trebuie să stea. De aceea sunt optimist pentru că văd cum se muncește, cum lucrăm, atmosfera din lot. Eu privesc returul cu optimism, dar nu pot să vorbesc despre obiective. Sunt absolut convins că vom juca un baschet mai bun ca în ultimele meciuri, desi nici acestea cu Oradea nu au fost deloc rele, insa insuficient de bune cât să obţinem victorii, asta admit.”

Referitor la meciul de duminică cu Pitestiul din prima etapă a returului, Drăgan Petricevic îi vede pe aceștia că fiind una dintre forțele campionatului intern.

“Echipa Piteștiului e foarte bună, dificilă, întreg campionatul intern este unul foarte bun prin prisma primelor 11 echipe. Sunt doar trei echipe care nu se apropie valoric, în special datorita bugetelor reduse. In rest, celelalte 11 sunt forțe în baschetul românesc, printre ele și Piteștiul.”

Partida dintre BC Timişoara şi BCM U Piteşti va avea loc duminică de la ora 20:00

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!