Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragoș Diculescu: „Știam că trebuie să rămân focusat și să-mi aștept rândul”

Eduard Popa

Eduard Popa
27.01.2019

dragos diculescu

SCM Timișoara a reușit o victorie neașteptată, scor 88-85, pe terenul lui CSM CSU Oradea, în a doua etapă din cadrul Grupei Roșii a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Dragoș Diculescu a fost unul dintre jucătorii importanți ai bănățenilor. Tânărul baschetbalist român a marcat 11 puncte, cu 4 recuperări și 4 pase decisive, fiind al doilea cel mai bun jucător al Timișoarei, după pivotul Vladan Vukosavljevic.

La finalul partidei, Diculescu a discutat despre felul în care a abordat partida:

„A fost un meci foarte dificil. Ne așteptam la asta. Cunoaștem foarte bine echipa orădeană, de fiecare dată ne-a pus probleme. Știam care le sunt armele ofensive și am încercat să le oprim cât de bine s-a putut. După pauză am reușit să strângem rândurile, să credem în noi mai mult și am obținut victoria. Consider că acest lucru este cel mai important.

Mă bucur că am putut să-mi ajut echipa. Este un sentiment deosebit să contribui. Este însă în primul rând meritul echipei. Eu mi-am așteptat rândul. În prima repriză nu am aruncat la coș, dar știam că trebuie să rămân focusat și să-mi aștept rândul. Când am avut oportunitatea am încercat să iau cea mai bună decizie.”

El se arată încântat de trecerea pe malul Begăi:

„Sunt foarte bucuros că am luat decizia de a veni la Timișoara. Mă simt foarte bine să joc la acest nivel și sunt dorinic să muncesc mai mult, să ajung cât mai sus. Sunt foarte bucuros că joc în Liga Națională, sunt mândru de faptul că sunt aici, dar în același timp îmi doresc mai mult. Sunt dispus și pregătit să muncesc pentru că vreau să arăt că pot să devin un jucător cât mai bun.”

Cât despre cele două victorii din Grupa Roșie, Diculescu a spus:

„Suntem într-o formă sportivă bună. Noi am reușit să ne strângem ca grup foarte mult. Suntem ca o familie, ne susținem reciproc și asta se vede prin rezultate. În prima parte a campionatului am avut multe meciuri în care am stat aproape de echipele de top, dar la final nu am reușit să gestionăm foarte bine finalurile de meci. Încet-încet am prins ceva experiență, ne-am sudat ca echipă și reușim să gestionăm puțin mai bine finalurile de meci echilibrat”, a mai spus tânărul baschetbalist român, la conferința de presă de la finalul partidei.

După această victorie, SCM Timișoara are un bilanț de 7-9. Următorul joc al bănățenilor este pe teren propriu, contra celor de la U-BT Cluj-Napoca.

*foto: Roby Boros

1 comentariu la aceasta stire:
  • delgado :

    Jucator de perspectiva
    A sa urmari evolutiile din ce in ce mai bune ale acestu tanar jucator roman..ar fi un plus pentru nationala avand in vedere deficitul mare de jucatori care il avem in prezent

    cu 5 ani în urmă (27.01.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!