Stiri

EXCLUSIV. Dan Fleșeriu este noul antrenor al formației CSU Atlassib Sibiu

Radu Bărăian

Radu Bărăian
20.04.2015

Fleșeriu s-a aflat pe banca tehnică a CSM Târgoviște în victoria de duminică de la Sfântu Gheorhe. Foto: Sepsi SIC

Tehnicianul sibian Dan Fleșeriu, proaspăt campion al României cu echipa CSM Târgoviște, este noul antrenor al echipei din Liga Națională de Baschet Masculin, CSU Atlassib Sibiu.

Astfel, după o stagiune ratată din toate punctele de vedere, ardelenii s-au orientat spre un nou tehnician, obișnuit mai mult cu baschetul feminin din țara noastră. Sibienii au fost pregătiți în cea mai mare partea sezonului 2014-2015 de Miodrag Perisic, iar după plecarea sa, Cătălin Vulc a ocupat postul de antrenor principal la gruparea galben-albastră. Acum, încă nu se știe cu exactitate dacă Vulc va rămâne alături de Fleșeriu în postura de secund.

Dan Fleșeriu a pregătit de-a lungul timpului trei echipe din campionatul feminin, Universitatea Cluj, CSM Satu Mare și CSM Târgoviște. În cei șapte ani petrecuți alături de cele Satu Mare şi Târgovişte, sibianul și-a trecut în cont nu mai puțin de șaspte semifinale de Liga Națională, respectiv patru finale. Din cele patru finale două au fost adjudecate, ambele alături de CSM Târgoviște, la finele sezonului 2013-2014, respectiv 2014-2015. În ediția de campionat care tocmai s-a încheiat, Târgoviște cu Fleșeriu pe bancă a cucerit medaliile de aur după finala cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, câștigată cu 3-2 la general. De asemenea, la începutul sezonului 2014-2015, antrenorul împreună cu echipa sa au cucerit și SuperCupa României. Totodată, în trecut, Fleşeriu s-a aflat şi la cârma formaţiei feminine din Sibiu, acolo unde au debutat Alexandra Uiuiu şi Elisabeth Pavel. 

CSU Atlassib Sibiu nu a prins play-off-ul în ediția 2014-2015 a LNBM, terminând sezonul regulat pe locul 10 cu un bilanț de 10 meciuri câștigate și 14 pierdute. Totodată, sibienii au reușit să se califice în Final Four-ul Cupei României, acolo unde însă au pierdut atât semifinala, cât și finala mică. 

1 comentariu la aceasta stire:
  • tzontzolino :

    experienta
    zero experienta la masculin? un nou episod Nini? vedem ce va fi- pana la urma titlurile nu au venit singure! Succes!

    cu 8 ani în urmă (20.04.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!