Stiri

Emi Cățe, la cea mai bună prestație din actuala stagiune

Eduard Popa

Eduard Popa
30.01.2019

emi cate double double bcl

Internaționalul român Emanuel Cățe a avut o prestație excelentă în ultima victorie a formației sale, UCAM Murcia, în Basketball Champions League, în fața formației MHP Riesen Ludwigsburg, scor 73-47.

După un prim sfert terminat la egalitate, scor 11-11, partida a fost la dispoziția Murciei, care a câștigat sfertul cu 22-5, a condus la pauză cu 33-16, și nu s-a mai uitat înapoi pe tabela de marcaj. Emi Cățe a început meciul pe bancă, dar a fost cel mai bun jucător al ibericilor. El a adunat 22 de minute și 20 de secunde, timp în care a strâns 16 puncte, cu 6/7 din acțiune și 4/7 de libere. De asemenea, a mai strâns 10 recuperări (2 ofensive), 3 intercepții, un assist și un capac, fără posesie pierdută, totul pentru un indice al eficienței de +27 de unități.  

Una dintre realizările a fost un slam dunk cu fault reușit după un steal, spre finalul partidei:

A fost cea mai bună partidă din acest sezon pentru Emi Cățe și primul double-double din carieră în grupele Basketball Champions League pentru sportivul originar din București. El a jucat în 12 din 13 partide în faza grupelor BCL, acolo unde are medii de 7,6 puncte, 6,1 recuperări și 1 capac pe meci.

În Liga ACB, în 18 partide, Emanuel Cățe are medii statistice de 5,3 puncte și 3 recuperări pe întâlnire, în 14 minute pe meci.

Aceasta a fost prima partidă pentru Emi Cățe și UCAM Murcia fără antrenorul Javier Juarez. El a fost demis după eșecul cu Andorra, în liga internă. La partida împotriva celor de la Ludwigsburg, funcția de antrenor a fost ocupată de interimarul Alberto Miranda, urmând ca de la următoarea partidă pe banca tehnică să se afle noul antrenor al formației, Sito Alonso.

Murcia are 12-1 la general și a câștigat deja Grupa A din BCL. De partea cealaltă, Ludwigsburg are 3-9, fiind ultima în grupă.

*foto: basketball.championsleague.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!