Stiri Cupa României Feminin

F8 F. Mihaela Mihai: „În sfertul trei și patru nu am mai dat același randament ca în primele două sferturi și ne pare rău că am pierdut”

Silviu Isailă, Bogdan Isailă

Silviu Isailă, Bogdan Isailă
09.02.2017

În ultimul sfert de finală al Cupei României din cadrul turneului final de la Sfântu Gheorghe a avut loc o surpriză, după ce CSBT Alexandria s-a văzut învinsă de către BC Sirius Târgu Mureș. Formația din Teleorman a pierdut cu scorul de 80-66, după ce la pauză avea un avantaj de 11 puncte. La final finalul partidei, Mihaela Mihai, jucătorea de la CSBT Alexandria a oferit o scurtă declarație în care a vorbit despre acest joc. Sportivei i-a fost greu să găsească o explicație căderii din repriza secundă, însă consideră că apărarea deficitară a echipei sale din partea secundă a condus la acest rezultat:

„A fost un meci foarte greu. Am sperat de la început că o să-l câștigăm, dar din păcate în sfertul trei și patru nu am mai dat același randament că în primele două sferturi și ne pare rău că am pierdut și nu ne-am calificat mai departe.

Nu știu ce să zic, în primul rând am căzut noi, nu ne-am mai apărtat și asta s-a văzut, au revenit și au câștigat, au fost mai bune.”

Mihaela Mihai a jucat 38 de minute în partida cu formația din Târgu Mureș și a adunat 7 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!