Stiri Cupa României Masculin

F8 M. Timba Timișoara va avea mai multe probleme de lot înainte de turneul final al Cupei României

Eduard Popa

Eduard Popa
08.02.2018

timba timisoara cupa romaniei final 8

Timba Timișoara va juca pentru prima oară într-un Final Eight al Cupei României în acest weekend la Sfântu Gheorghe.

Urșii din Banat sunt încântați de prezența turneul final, unde vor juca în primul meci contra celor de la CSM Steaua Eximbank. Din păcate pentru Timba, mai mulți jucători din lotul lui Dan Ionescu sunt accidentați.

„Ne bucură această participare, fiind o premieră pentru clubul nostru. Pornim cu șansa a doua pentru că întâlnim Steaua, dar mergem să jucăm această șansă și pentru noi este o realizare faptul că am ajuns în acest Final Eight. Mă bucur că până la urmă am reușit să ne stabilizăm puțin. Finalul de an a fost o perioadă mai grea cu toate aceste plecări. În principal noi ne-am axat pe campionat spre a ne atinge obiectivul de a evita retrogradarea. Echipa începe să se sudeze. Din păcate vreo trei jucători se confruntă și cu niște probleme medicale. Vorbim de Medgyesy, care însă va fi apt, Naylor, care e apt 60% și Pierce care nu va juca fiindcă are probleme la tendonul lui Ahile”, a spus președintele clubului Sebastian Răducanu, potrivit Radio Timișoara.

 Cei trei jucători sunt destul de importanți pentru Timba.

Cameron Naylor este cel mai constant jucător al timișorenilor, cu medii de 13.5 puncte, 6.3 recuperări și 2.2 pase decisive pentru 15.7 la eficiență în 27 minute pe patidă. Robert Medgyesy este titularul U23 al echipei și are medii de 4.4 puncte, 2.1 pase decisive și 1.6 recuperări în aproape 23 minute pe partidă. Andre Pierce este cea mai recentă achiziție a Timbei. Pivotul american a strâns 8 puncte, 7.5 recuperări și 1.5 pase decisive pentru 11.3 la eficiență în aproape 24 minute în cele 4 partide jucate până acum pentru Timba.

Meciul dintre Timba Timișoara și CSM Steaua București are loc sâmbătă, 10 februarie, de la ora 20:00 și este transmis de FRB Tv.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!