Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FINALA 2017. U-Banca Transilvania se impune în primul joc

Paul Olar

Paul Olar
19.05.2017

Aproximativ 2.700 de oameni au luat cu asalt Sala Sporturilor Horia Demian, cu ocazia primului meci al finalei Ligii Naționale de baschet masculin, dintre U-Banca Transilvania și Steaua CSM EximBank București.

Dragan Petricevic a făcut angajarea partidei, iar oaspeții au fost primii care și-au trimis jucătorii pe teren, Toijala preferându-i pe Morris Curry, Marius Runkauskas, Nikola Malasevic, Yurii Fraseniuk și Randal Falker. În schimb, Mihai Silvășan a ales să înceapă cu Filip Adamovic, Vaidas Kariniauskas, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu și Ousmane Barro.

Bucureștenii deschid scorul printr-o acțiune în viteză, care i-a avut în prim plan pe Mo Curry și Yurii Fraseniuk la finalizare. U-Banca Transilvania răspunde prin două coșuri ale lui Ousmane Barro, 4-4. Senegalezul are o prestație bună în spațiul de trei secunde, contribuind cu recuperări. La rândul său, Kyndall Dykes înscrie de două ori cu fault și o duce pe U-BT la 19-12, cu 3 minute rămase din actul întâi. Marius Runkauskas reduce din diferență, însă Nandor Kuti închide sfertul în stil mare, cu o reușită de trei puncte, din unghi 0, scor 26-21.

Kyndall Dykes oferă un joc consistent în sfertul secund. Americanul înscrie pe sirenă două coșuri de trei puncte, apoi izbutește un slam-dunk pentru 36-27. Steaua nu se regăsește în atac, fapt pe care antrenorul Jukka Toijala dorește să îl schimbe în timpul time-out-urilor. Steaua stă practic în Randal Falker, extrem de puternic la ambele faze. Totuși, U-BT mizează pe aruncări de trei puncte. Vlad Moldoveanu își intră în meci, succedat de Filip Adamovic, care își duce colegii la 11 puncte, 44-33. Gazdele pun capăt reprizei tot printr-un coș de la mare distanță pe sirenă, scor 47-38.

U-Banca Transilvania nu face pași greșiți nici în debutul părții secunde. Filip Adamovic orchestrează perfect atacul echipei sale și găsește inspirat omul liber. Drept dovadă, la finalizare se află adesea Kyndall Dykes, Vaidas Kariniauskas și Ousmane Barro. Senegalezul, printr-un slam-dunk, face ca tabela să indice 59-51. Chiar și așa, Cătălin Baciu reprezintă omul sfertului trei pentru Steaua. Pe lângă un three-point play, pivotul își apropie colegii la trei lungimi grație unui dunk pe urmărire, 61-58.

Steaua preia inițiativa în ultimul sfert. Fundașul Mo Curry imprimă viteză jocului, ia deciziile potrivite și îi pune pe bucureșteni la conducere. Partida se strânge, în special că Vlad Moldoveanu se revanșează pentru prestația modestă din sferturile anterioare, desprinzându-și formația la șapte lungimi, 78-71. Steaua răbufnește pe final, atunci când Nikola Malasevic își trece în cont două triple, 84-82. Odată începută sarabanda faulturilor, amfitronii gestionează mai inspirat situația. Iar Morris Curry, aflat la libere, nu poate schimba situația, astfel că U-BT își adjudecă prima dispută cu 87-85.

Ousmane Barro a făcut un meci mare, prin cele 27 de puncte, 13 recuperări și o pasă decisivă. Kyndall Dykes a contribuit prin 22 de puncte, 2 pase decisive și tot atâtea intercepții. Vlad Moldoveanu a încheiat confruntarea cu 14 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive.

De partea cealaltă, Marius Runkauskas a izbutit 18 puncte, 4 pase decisive și o recuperare. Morris Curry a strâns 14 puncte și 10 pase decisive.

*Foto - Mircea Roșca/sportpictures.eu

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe stg257 :

    pareri
    mie unul mi-a placut meciul … mai ales c-a fost unul cu emotii pana la final

    ambele aparari, dar in special clujul, au inceput concentrate sa apere shooterii … clujul incercand sa nu lase mingea sa ajunga la runkauskas (foarte amuzanta secventa de priviri aruncate de vaidas si silva dupa prima aruncare a lui runkauskas … ceva de genu “la asta ce-i mai fac” … “pai gaseste o solutie ca asta face toata ziua”) … ceva de genu deny, deny, deny … la fel steaua a incercat sa opreasca clujul pe semicerc (le-a iesit si nu prea clujul avand in final 9/20 din spatele semicercului) … ce-i drept parca se aparau la rasic nu la vaidas uneori …

    ca urmare a acestor aparari super agresive ( nu stiu cum sa traduc perimeter defense da intelegeti voi ce vreau sa zic :) ) s-au deschis autostrazile spre cos … in primul sfert adamovic si kariniauskas aveau impreuna 5 pase decisive catre barro (si daca nu rata barro vreo doua chippies erau si mai multe) … de partea cealalta imi amintesc niste backdoor cut-uri de-a lui curry de mi-am pus mainile-n cap.

    si falker ala … foarte puternic … barro se straduia sa-l oblige sa primeasca mingea cat de departe de zona de 3 secunde … si pana in caciula il impingea efectiv (suna prost in romana nu vreau sa insinuez vre-un fault) … spre norocul nostru ne-a dat doar 12p … dar a avut cel mai mare indice la eficienta al stelei … iar barro a raspuns cu varf si indesat pe atacul nostru (cel mai bun marcator al partidei)

    silva a incercat sa mute/limiteze patrunderile la mijlocul meciului cu clasica aparare zona 3-2 practicata des de cluj sezonul asta … dar a fost dejucata de antrenorul finlandez ( buna achizitie a stelei ) … tii omu care trebuie sa iasa ocupat in post si-apoi un cut de pe partea cealalta … ne-a dat dudzinski cateva puncte pe cut-uri si nu mai stiu care una din colt de trei … si-am schimbat inapoi in om-la-om.

    in ultimele 5 minute ale sfertului 4 curry a luat-o razna … a fost absolut incredibil … n-a mai stiut nimeni cum sa-l apere … s-a incercat cu adamovic, dykes … apoi ba cu switch ba cu ice ba cu hedge … la toate a raspuns cu brio … si-a avut o secventa in care ori a dat pasa decisiva ori a dat cos

    noroc ca astazi am avut si noi un clutch player … vlad a rezolvat niste faze foarte grele in sfertul 4 (pacat de ultima sa aruncare ca am fi avut un sfarsit mult mai linistit) … dar parca ii mai frumos cand meciurile se decid in ultima secunda

    atmosfera a fost extraordinara (mi-as dori sa lasam totusi scandarile cu steaua bucuresti ca nu ne fac cinste) …

    asa ca ne-a trecut glontul pe la ureche … si sper ca in meciul urmator incarcatura psihica sa nu se mai vada in niste ratari incredibile … ca nu ne vad bine.

    numa bune :)

    cu 6 ani în urmă (20.05.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!