Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Filip Adamovic stabilește recordul de pase decisive

Adrian Micinic

Adrian Micinic
27.10.2013

Filip Adamovic a stabilit un nou record stagional de pase decisive. Fundașul bosniac al echipei CSU Asesoft Ploiești a livrat 13 mingi transformate în puncte de colegii săi la victoria cu BC Mureș, scor 88-74.

De notat că Adamovic depășește performanța lui Giordan Watson, care a avut 11 pase decisive pentru Energia Rovinari în urmă cu două săptămâni, când oltenii au pierdut cu CSU Sibiu. De notat că în acel meci s-a disputat o repriză de prelungiri. În schimb, reușita lui Adamovic vine ca urmare a unui meci cu 40 minute de joc efectiv.

În 34 minute de joc, Adamovic a contribuit cu 3/5 la aruncările de trei puncte, 2/2 la două puncte pentru un total de 13 puncte. El a adăugat 5 recuperări (una ofensivă) și o intercepție, fără posesie pierdută pentru 30 la eficiență, respectiv 12 la +/-.

Adamovic a jucat patru partide în actuala ediție de campionat. El are medii de 8.0 puncte, 9.0 pase decisive, 2.8 recuperări, 2.3 intercepții și 2.8 posesii pierdute în 31:58 minute pentru 16.8 la eficiență.

Bosniacul a lipsit la meciul cu Gaz Metan Mediaș, adică la singurul eșec al Ploieștiului din competițiile interne. El este liderul campionatului la pase decisive pe meci, dar și la total în pofida faptului că are un meci mai puțin disputat decât ceilalți jucători din lista primilor șapte.

5 comentarii la aceasta stire:
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    opinie personala
    Este cel mai complet conducator de joc din liga.

    cu 10 ani în urmă (27.10.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova vlad-ucv :

    Buzesti
    Complet de acord !!!Jucator inteligent,serios si de un rafinament rar intalnit.La anul il luam noi la Craiova ????

    cu 10 ani în urmă (28.10.2013)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      vrabia malai...
      Nu cred ca in viitorul apropiat ne vom permite jucatori de top de genul celor pe care ii transfera Asesoftul,noi avem sporturi care joaca in cupele europene cu 300 de spectatori in sala...

      cu 10 ani în urmă (28.10.2013)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    ...
    nu prea cred ca are sens sa vb despre ,, malai'' -ul visat, nu avem cultura acestui sport, de fapt al sportului si spectacolului sportiv in general,
    cati dintre romani merg la sala, sau chiar pe stadion la un meci de orice fel, ce mai e cat de cat cautat e fotbalul, dar nici acela , se joaca cu 1-2000 de spectatori la nivel european, nu se investeste nimic si majoritatea populatiei traieste la limita subzistentei, orice fel de bilet la un meci e o cheltuiala care iese din buget
    si atunci pentru ce ar investi o firma sau chiar o persoana privata, si pentru ce ar veni sa joace jucatorii cu pretentii,
    trebuie multa popularizare si munca de voluntariat in scoli mai ales, pentru a creste alte generatii si a le insufla dragostea de sport si de cultura, din pacate nu avem sportivi-mentori decat foarte putini

    cu 10 ani în urmă (29.10.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    corecta observatie
    foarte adevarat....din pacate! si multa vreme de acum in colo se va menti aceasta stare trista si nefericita in toate ramurile sportive!!!

    cu 10 ani în urmă (30.10.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!