Final4. Cristian Achim: ”De fapt noi nu am câștigat nimic și acum urmează meciul care contează”


CSM CSU Oradea a reușit calificarea în finala Cupei României

achim

A doua semifinală a Final 4-ului Cupei României le-a pus față în față pe U-BT Cluj Napoca, echipa gazdă, și CSM CSU Oradea, campioana en-titre a României. După o partidă extrem de tensionată și echilibrată, orădenii s-au impus la o diferență de doar 4 puncte, scor final 70-66.

Cristian Achim, tehnicianul celor de la CSM CSU Oradea, a vorbit despre acest meci la conferința de presă ce a urmat imediat după fluierul final:

”A fost un meci exact cum l-am anticipat, echilibrat, foarte tensionat, intre două echipe, zic eu, bune. Noi ne cunoaștem foarte bine deja și, cum am spus înainte de meci, echipa care va reuși cumva să aibă mintea mai limpede va câștiga. Aceasta am fost noi de data asta. La echipa din Cluj s-a văzut că au jucat sub o presiune uriașă, am trecut și noi prin asta, știu foarte bine ce inseamnă acest lucru. Vă aduc aminte că la finala pierdută pe teren propriu în Cupa Romăniei cu Cluj am ratat 14 aruncări libere într-un meci în care dacă băgam jumătate din acele libere ratate, câștigam. Este o presiune suplimentară pe echipa gazdă indiferent ce crede lumea sau cum se gândește jocul. Aș dori să spun că la începutul jocului am simțit echipa mea extrem de apăsată, am făcut niste greseli de parcă eram cu frâna de mână trasă. Acesta e jocul în condiții de stres foarte mare. În final, în sferturile 2, 3 și 4 presiunea s-a mutat pe echipa din Cluj. În afara acestui factor psihologic, eu cred că ne-am apărat foarte bine. Am ținut Clujul la 28 de puncte în prima repriză,  ceea ce pentru o echipă cum este Clujul e ieșit din comun. De asemenea, cred că din punct de vedere tactic s-a făcut diferența. ”

V-a surprins faptul că nu a jucat Washburn?

”Pe mine nu. Eu bănuiam că o sa joace Rasic și știam sigur că o să joace și Foulland, penru că am văzut echipa Clujului, iar eu am crezut că o sa stea ori Washburn ori Mohammed. Pe mine unul nu m-a surprins și știam sigur că dacă Rasic va putea fizic juca, va juca, și a și făcut-o. Aș vrea să spun un aspect despre cele două meciuri pe care le-ați pomenit: finala aceea a fost intr-adevăr una dureroasă, pentru că am avut o aruncare complet liberă la final, iar Supercupa pentru noi a venit într-un moment în care noi nu mai aveam echipă practic.Însă, ceea ce ne interesează pe noi foarte tare în acest moment este să reușim să ne focusăm pentru finală. Motivul este că riscul în acest moment este ca jucătorii să aibă senzația că meciul de astăzi va fi mai ușor decât cel de ieri, lucru care este complet gresit. Treaba mea acum este să încerc din toate puterile să îi conștientizez că de fapt noi nu am câștigat nimic și acum urmează de fapt meciul care contează. Sigur, dacă îl pierdeam pe cel de ieri nu mai ajungeam la meciul de astăzi, dar odată ajunși aici, câștigarea meciului de ieri nu are nicio importanță și îmi doresc foarte tare să fim conștienți cu toții de faptul că această partidă cu Cluj a fost doar un meci intermediar, o etapă intermediară pentru finală. Îmi doresc foarte mult acest lucru, să fim conștienți, jucătorii nu au de ce să se bucure, noi nu avem de ce să ne bucurăm.Sigur, e foarte bine cu vicoria în buzunar decât cu înfrângerea, clar,dar practic finala se va juca astăzi. Astăzi este finala, nu s-a jucat ieri.”

Întrebat cum s-a simțit să aibă un număr consistent de fani orădeni alături de echipă în acest meci, a declarat:

” A contat foarte mult, enorm de mult, și o spun sincer, nu sunt doar niște cuvinte. Știți cât de important este să simți fanii aproape, să îi vezi, să îi auzi? Pentru mine tot timpul a fost așa. Vreau să le mulțumesc foarte tare pentru prezența lor. I-am auzit, ne-au dat putere în momentele foarte importante, a fost extraodrinar.

Finala dintre CSU Sibiu și CSM CSU Oradea va avea loc joi, 18 aprilie, incepând cu orele 19:30



Vizualizează pagina personală a antrenorului Cristian Achim
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CSM CSU Oradea vs U BT Cluj-Napoca
Citește ultimele știri despre CSM CSU Oradea
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre BC CSU Sibiu vs CSM CSU Oradea

Mara Mihăilescu / 18 April 2019 / 7:20


Galerie foto


mailman va fi o finala frumoasa
-2 
Semifinala a fost echilibrata, dar nici U si nici noi nu am jucat cu "pedala calcata la maxim" ba chiar as spune ca Achim are dreptate cand vorbeste de "frana de mana trasa"! Daca mai punem la socoteala faptul ca mai avem "asul din maneca" in persoana lui Barnette, putem privi cu incredere meciul de azi! De partea cealalta sibienii vin dupa bataie luata cu noi, bataie luata cu U... Parem favoriti, dar asta chiar nu conteaza, am vazut ieri cum s-a descurcat U din postura de favorita! Pronosticul meu: le dam diferenta de 20! 
18 April 2019 09:35
ecartman1 favoriti?
1 
Sibiu e favorita, la casele de pariuri e favorita clara chiar. Si eu tot pe Sibiu o vad favorita. de ce zici ca e Oradea? 
18 April 2019 10:52
mailman diavolul se ascunde in detalii!
2 
Asa o fi: Sibiul favoriti la Casele Nobile de Pariuri, asa o fi in Galeria Superba Sibiana, dar eu ma uit la un detaliu cat se poate de sugestiv... Ma uit ca inainte de acest meci contra noastra baietii lui Dan au genunchii moi, iar baietii lui Achim au genunchii tari! 
18 April 2019 11:09
gyke Pfou
2 
... câtă poezie, ce metafore...  
18 April 2019 12:51
mailman fara poezie baschetu-i pustiu...
2 
Dupa "dialogul" aproape la fel de poetic pe care l-am avut aici in 29.03.2019 (anticipam finala Cupei in forma de azi), aseara am savurat berea ta rece pe terasa de vis-a-vis de Polivalenta. Deseara ne vom pastra cumpatul dupa victorie, deoarece obiectivul este pastrarea Titlului la Oradea!  
18 April 2019 13:04
raz umorul tau
2 
esti f. simpatic (sincer), ai un umor debordant si il gust cu placere.
Revenind la realitate, Oradea poate sa piarda ambele obiective (cupa si campionat ) in acest sezon :)
"U" nu cred ca va pierde seria cu Oradea in play-off. Si-au invatat lectia. O data inseamna accident, de 2 ori inseamna ca nu e intamplator, si se vor pregati asta.
Din pct. meu de vedere sa castige cel mai bun ! Asa cum a fost aseara in ambele semifinale. 
18 April 2019 15:01
raz @mailman
0 
glumetule, ai gresit pronosticul "Pronosticul meu: le dam diferenta de 20!" , cu 30 de pct. ai gresit , a fost (MINUS) 10

"U" va asteptam in finala !!! 
18 April 2019 21:22
RG Haios
0 
Mi-a placut siguranta cu are a zis ca bat in finala la 20 de puncte.  
21 April 2019 12:59

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
CSU Sibiu și-a prezentat trofeul Cupei României în Sala Transilvania (Video)
Fanii, jucătorii și oficialii formației sibiene își îndreaptă acum atenția spre câștigarea titlului 
Editorial. Dan Fleșeriu și lungul său drum până la intrarea în istoria baschetului sibian
Formația de pe Cibin a câștigat primul trofeu după 20 de ani 
Final4. Aport important adus pentru BC CSU Sibiu de jucătorii români în finala cu CSM CSU Oradea
Mirel Dragoste și Lucas Tohătan au marcat împreună 20 de puncte 
Final4. Lucas Tohătan: ”Suntem încrezători că putem câștiga și campionatul”
Fundașul sibienilor a avut o prestație bună în finala Cupei României contra CSM Oradea 
Final4. Kevin Hardy: „Cred că diferența a fost făcută de efortul extra pe care l-am dat”
BC CSU Sibiu a obținut primul trofeu în ultimii 20 de ani după o victorie cu CSM CSU Oradea 
Final4. Giordan Watson: „Trebuie să ne recăpătăm concentrarea, energia și foamea de rezultate”
Fundașul lui CSM CSU Oradea a vorbit despre finala Cupei României 
Final4. Cristian Achim, după a patra finală de Cupă pierdută: „Bat un record”
Antrenorul lui CSM CSU Oradea a explicat motivele înfrângerii din finala Cupei României 
Kevin Hardy, MVP-ul finalei Cupei României
Fundașul american a fost decisiv în sfertul patru, când CSM CSU Oradea reușise să egaleze 
Final4. Dan Fleșeriu: „Echipa care a avut <<sânge>> mai puternic a câștigat”
Antrenorul Sibiului a oferit o conferință de presă emoționantă după câștigarea finalei Cupei României 
Cupa României a ajuns în premieră la CSU Sibiu
Pentru CSM CSU Oradea a fost a patra înfrângere în ultimul act al Cupei 
RG Haios
0 
Mi-a placut siguranta cu are a zis ca bat in finala la 20 de puncte.  
click pt. Articol 21 April 2019 12:59
ydesh_apu Te contrazic
0 
Pentru o finala disputata intre 2 echipe care sunt straine orasului, au fost multi. Ai putea sa enumeri alt oras in care, in aceleasi conditii si imprejurari ar fi venit mai multi? Daca, da, spune unde, argumenteaza si iti dau dreptate. 
click pt. Articol 20 April 2019 15:36
0 
O finala desfasurata intre echipele care au meritat-o si castigata de jucatorii care dpdv individual, si-au dorit-o mai mult. 
click pt. Articol 20 April 2019 15:30
0 
Trebuia cineva sa castige. Acum are si Achim echipa tare. Markovic nu a dat totul pana acum, dar imi pare ca-i prieste stilul metodic a lui Achim. Daca intra Barnette in joc ... nu va mai fi la fel. Sa se reacomodeze numai. Dar eu astept mai mult de la Zekovic. Omul asta, cand juca la Steaua era Rasik-ul lor ca sa zic asa. Cosuri de la 7-8 m, 20 de puncte pe meci, 2.10m, greseli putine ... Daca stie Achim cum sa-l mobilizeze, el va avea un rol important in castigarea campionatului. Parerea mea. 
click pt. Articol 20 April 2019 15:28
mid53 trofee
0 
Trofeele fac istoria....să ne bucurăm de acest trofeu, așa cum numai noi stim sa o facem! Felicitări echipei ,conducătorilor ,pt aceasta mare izbîndă!!! Suntem minerii de voi!!! 
click pt. Articol 20 April 2019 11:48
netgamero @ts_cata - esti prea subiectiv
0 
Galeria Sibiului nu a strigat "Hotii', ci: "Toci", "Radu Musoaie" si "Titi Mitea", apoi: "Va vom iubi mereu" - este un ritual facut la fiecare final de meci, atat acasa cat si in deplasare. Faza cu aratatul degetului mijlociu ai inventat-o, asa ceva nu s-a intamplat. Arbitrajul a fost pro-oradea tot meciul, ca si in meciurile din campionat - nu e ceva nou, cel putin 10 puncte au fost cadou pentru bihoreni. Daca vei revedea meciul (se va da in relaure) vei vedea ca am dreptate. 
click pt. Articol 19 April 2019 19:13
0 
Omul e simpatic și are simțul umorului, de asta l-am provocat. 
click pt. Articol 19 April 2019 16:28
raz @mailman
0 
e înca la bere , "sărbătorește" 
click pt. Articol 19 April 2019 16:16
trancer @Allentm - tu ești roman?
0 
Nu înțeleg ce legătură are comentariu tău cu baschetul și cu subiectul de fata, dar dacă insiști, incearcă sa traduci în românește ce vrei sa știi de la mine 
click pt. Articol 19 April 2019 14:43
gyke Băi frate
0 
Dar din ce caverne ale frustrării apăreți toți?  
click pt. Articol 19 April 2019 14:20