Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Finala Ligii Naționale de Baschet Masculin debutează sâmbătă (31.05) la Ploiești

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
30.05.2014

LNBM
Finala
Meciul 1
Sâmbătă 31.05.2014 Ora 20:15
Sala Olimpia Ploiești

CSU Asesoft Ploiești și CSM Oradea au ajuns să se înfrunte în premieră finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Primele două partide ale ultimului act se vor derula la Ploiești, sâmbătă (31.05) ora 20:15 respectiv duminică (01.06) de la ora 18:15. CSU Asesoft Ploiești și CSM Oradea au ocupat primele două poziții la finele sezonului regulat, prahovenii au încheiat primii astfel vor beneficia de avantajul terenului propriu de-a lungul seriei care se desfășoară după sistemul „cel mai bun din 5 partide”.

Campioana en-titre, CSU Asesoft Ploiești, a ajuns cu greu să-și apere trofeul. Echipa condusă de Vladimir Arnautovic a avut o serie semifinală lungă în compania celor de la U Mobitelco Cluj. Ploieștenii au reușit să se impună abia în meciul 5, disputat la Ploiești. Burlacu și compania au pierdut primul meci acasă și s-au aflat în fața eliminării înaintea meciului cu 4 jucat la Cluj-Napoca. Revenirea lui Jonte Flowers după 6 luni de absență a adus suflul revenirii și pentru Asesoft care a câștigat ultimele două partide și astfel a ajuns în finală.

De partea cealaltă, CSM Oradea a avut o viață mai ușoară în fața finalistei din sezonul trecut, BC Mureș. Băieții lui Cristian Achim au încheiat rapid conturile cu mureșenii, administrându-le acestora un sec 3-0.

CSU Asesoft Ploiești este campioană națională în ultimele două ediții de campionat însă în niciuna dintre aceste două finale nu a beneficiat de avantajul terenului propriu. În 2012/13, CSU Asesoft, locul 3 după sezonul regulat, a trecut de BC Mureș care terminase în fruntea LNBM. Cu un an înainte, ploieștenii veneau de pe poziția a 4-a după sezonul regulat și au învins BC Timișoara, a doua clasată. Ultima dată când Asesoft triumfase după sezonul regulat, în anul 2011/12, a pierdut final în fața lui U Mobitelco Cluj, a doua după sezonul regulat.

În acest sezon, CSU Asesoft Ploiești și CSM Oradea s-au întâlnit în două rânduri. De fiecare dată câștig de cauză a avut formația prahoveană. Pe malurile Crișului, Asesoft s-a impus la capătul unui meci spectaculos cu scorul 91-99, ca pe teren propriu să treacă de bihoreni și mai clar, 79-66.

Un alt lucru interesant înainte finalei dintre CSU Asesoft Ploiești și CSM Oradea este acela că în cele trei participări ale CSM-ului în playoff, în două rânduri au fost eliminați de ploieșteni, în semifinale respectiv în sferturi.

Duelul celor două bănci tehnice pune fața-n față doi antrenori care au debutat și au antrenat la nivel înalt exact echipele la care activează și acum. Vladimir Arnautovic este pe banca Asesoftului din anul 2007 interval de timp în care a strâns 267 de victorii și doar 61 de înfrângeri. Cristian Achim a preluat CSM Oradea în anul 2009 iar din acel moment are un record de 124 de victorii și 64 de înfrângeri. „Dado” are cinci titluri pe banca Asesoftului în timp ce omologul său a reușit cea mai importantă performanță din istoria clubului CSM Oradea prin această calificare în finala LNBM.

Așadar în finala din acest sezon, experiența va avea de furcă dorința de reușită. După ceea ce s-a întâmplat pe parcursul acestui întreg sezon, nu putem vorbi despre o favorită certă înaintea debutului ultimului act. Cu siguranță însă spectacolul și încrâncenarea vor fi la ele acasă pe parcursul acestei serii care se poate lungi până la cinci partide.

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca threepointer :

    Intrebare
    Nu se mai joaca finala 4 din 7?

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • tzontzolino :

    bilet
    Aveti idee bilete pentru maine unde se gasesc? (pe site scrie free by Afi....)

    cu 9 ani în urmă (31.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mira :

    bilete
    primesti bilet gratuit de la majorete sau de la minoretu' ala al lor ;)

    cu 9 ani în urmă (31.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    Oradea
    HAI ORADEA , toata tara e cu voi!!!!!!!!

    cu 9 ani în urmă (31.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    HAI ORADEA
    grea prima repriza pt asehoti
    sa vedem ce rezolva telefoanele
    Iacobescu sta in picioare pentru ca nu are scaun!
    arbitraj cu greseli si fluierat tendentios!
    comentatori penibili
    in loc sa rezolve sa vedem timpul de atac si nr de greseli acumulat de jucatori, se ocupa cu adulatul echipei gazda

    cu 9 ani în urmă (31.05.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!