Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Finala mică se mută la Cluj-Napoca

Noémi Csiki

Noémi Csiki
03.06.2014

 

LNBM
Finala mică, meciul 2

miercuri, 4 iunie 
ora 20:00

Sala Horia Demian 


0 Fișa meciului 1

După un prim meci în care BC Mureș a dominat ostilitățile, U Mobitelco se vede condusă cu 1-0 în cursa pentru medaliile de bronz, care se joacă în sistemul 2 victorii din 3 meciuri. Astfel, clujenii sunt nevoiți să învingă în meciul de pe teren propriu pentru a mai spera la locul trei. 

Deși are avantajul terenului, elevii lui Pintea se pot aștepta la un meci dificil în compania mureșenilor. Oboseala acumulată în primele două faze ale playoffului și moralul scăzut de după eliminarea din semifinală și-au pus amprenta asupra jocului echipei clujene: în meciul 1, de la Târgu Mureș, U Mobitelco a făcut un meci foarte slab, în care Silvășan și Hargrove au terminat cu minus la eficiență, echipa a pierdut de trei ori mai multe posesii decât mureșenii, iar procentajul aruncărilor din acțiune a fost sub media echipei.

BC Mureș a fost eliminată cu un mult mai sec 3-0 din cursa pentru finală, dar astfel a beneficiat de o perioadă mai lungă de odihnă și recuperare, ceea ce și-a adus roadele în partida de sâmbătă. Rămâne de văzut dacă tigrii vor reuși să continue lupta pentru bronz în aceeași notă. Dacă elevii lui Sekulovic vor reuși să repete jocul bun reușit sâmbătă la Târgu Mureș, atunci bronzul va ajunge la ei. U Mobitelco trebuie să își regeleze tirul, dar și apărarea pentru a împinge serie în meciul trei. De remarcat și faptul că toate meciurile oficiale din LNBM între cele două echipe din ultimii doi ani s-au încheiat cu victoria mureșenilor.

Partida cu numărul doi a finalei mici, începe, așadar, miercuri la ora 20:00 la Sala Horia Demian și va fi transmis în direct pe DigiSport.

Foto: Zsigmond Báthori

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!