Joi, 25 aprilie, campioana en-titre a reușit să se impună în primul joc cu BCM U Pitești, scor 81-77. Atunci, trupa oaspete a avut o prestație foarte bună, mai ales în prima repriză, și a fost aproape de a produce surpriza pe terenul adversarei din Oradea.
BCM U FC Argeș Pitești mai are sâmbătă seara o șansă de a anula avantajul terenului propriu deținut de CSM CSU Oradea. Antrenorul principal al argeșenilor, Florin Nini, a declarat că se așteaptă ca jucătorii săi să fie ceva mai concentrați, în special la nivelul aruncărilor, acolo unde procentajele formației sale au fost foarte mici.
„Aștept puțin mai multă luciditate. Noi pe final nu am jucat combinativ, nu am avut un joc organizat. Lucru ce a permis gazdelor să vină peste noi. De asemenea, am avut câteva aruncări deschise neconcretizate. În relația unu la unu e foarte greu deoarece se joacă foarte fizic și se folosește contactul de ambele părți. Nu întotdeauna acest lucru ne avantajează. Va trebui să alternăm jocul de tranziție cu un joc pozițional. Deciziile trebuie să fie cele care să ne ajute la procentaje, care la rândul lor să ne facă câștigători. Rămânem puternici lupta la recuperare, ceea ce spune mult despre dorința și atitudinea jucătorilor.”, conform site-ului 24 secunde.ro
Duelul cu numărul doi dintre CSM CSU Oradea și BCM U FC Argeș Pitești are loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 18:00, fiind transmis de Digisport 4 de-abia de la ora 21:00.
*foto: Facebook - BCM U FC Argeș Pitești
FC Argeș încheie seria cu Rapid și merge în semifinalele Ligii Naționale
U-BT Cluj-Napoca, prima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale
Arbitrii duelului Vâlcea-Focșani au primit calificativul „sub standard”
CSO Voluntari debutează cu dreptul în seria cu CSU Sibiu
CSU Sibiu preia conducerea în seria cu CSO Voluntari
U-BT Cluj-Napoca, prima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!