Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini: "Această victorie ne dă un moral bun pentru Final 4"

Radu Bărăian

Radu Bărăian
05.04.2014

Florin Nini, tehnicianul echipei Energia Rovinari, a vorbit la finalul întâlnirii câştigate de echipa sa pe teren propriu, scor 70-69, împotriva celor de la CSM Oradea, despre partida în sine cu orădenii, dar şi despre ceea ce urmează acum pentru olteni, mai exact duelurile cu CSU Asesoft Ploieşti din Final 4 Cupei României, respectiv din semifinalele LNBM. 

"Chiar dacă nu avea o miză importantă în ceea ce priveşte configuraţia clasamentului, a fost un meci pe care noi l-am pregătit, pentru că în decembrie, pe terenul lor nu am făcut un meci foarte bun, a fost un meci pur şi simplu slab atunci. Acum, am dorit să ne luăm oarecum revanşa, pe de o parte, iar pe de altă parte le-am spus băieţilor că dacă vom reuşi să creştem puţin ritmul de joc în anumite momente, şi mă bucur că în acest meci au făcut-o, chiar în momente importante ale jocului, atunci vom putea face faţă unei echipe cum este Asesoft. Echipa din Ploieşti are un joc mult mai poziţional, mult mai aşezat, careia nu-i place ritmul şi agresivitatea, în schimb aceste lucruri trebuie să fie atuurile noastre. Oradea este o echipă care din punct de vedere atletic, motric, este una dintre echipele importante şi fruntaşe ale campionatului. Era normal să ne luptăm cu această echipă să vedem unde suntem, iar această victorie ne dă un moral bun pentru săptămâna viitoare.Ne ducem la Final 4 să jucăm pentru totul sau nimic", a mărturisit Nini, fiind citat de csenergia.ro. 

Energia a terminat sezonul regulat pe poziţia a 8-a cu 41 de puncte acumulate şi un record de 15 meciuri câştigate şi 11 pierdute, iar în primul tur din play-off vor întâlni ocupanta primei poziţii la finele sezonului regulat, CSU Asesoft Ploieşti. Primele două meciuri se vor juca în Prahova, iar apoi seria se mută la Târgu Jiu pentru meciul 3, respectiv meciul 4 dacă acesta va mai fi nevoie să se dispute. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!