Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini: „Aveam de luat o revanșă în ceea ce privește rezultatele”

David Istrate

David Istrate
25.03.2019

Duminică, 24 martie, confruntarea dintre BCM U FC Argeș Pitești și SCM U Craiova a închis etapa a 8-a din Top 6. Gazda partidei a controlat întregul joc însă pe final a fost aproape de a pierde printre degete victoria. Totuși, BCM U Pitești s-a impus cu 83-80 și a obținut a treia victorie din faza secundă a Ligii Naționale.

La finalul meciului, Florin Nini, tehnicianul argeșenilor, s-a arătat mulțumit de felul în care au evoluat băieții săi.

 Mă bucur pentru victorie și pentru modul în care băieții au luptat. Aveam de luat o revanșă în ceea ce privește rezultatele, astăzi am arătat că suntem o cu totul și cu totul altă echipă, suntem o echipă care știe să muncească pentru fiecare minge, pentru victorie. E un cadou oferit piteștenilor! Noi ne dorim ca la fiecare meci să obținem victoria, dar trebuie să înțelegem că trecem printr-o perioadă în care nu reușim să aliniem lotul complet. Astăzi am jucat 40 de minute cu doi jucători tineri, unul de 19 (n.r. – Mihai Măciucă) și altul de 21 de ani (n.r. – Tudor Gheorghe), îi felicit pe amândoi chiar dacă greșelile lor în momente importante erau să ne coste, dar jocul de echipă, atitudinea și modul în care am decis fazele de final ne-au făcut să fim câștigători”, conform arges-sport.ro

De asemenea, Florin Nini a vorbit și despre perioada următoare, una foarte încărcată pentru echipa din Pitești.

Astăzi ne bucurăm, dar de mâine ne pregătim, pentru că urmează un program infernal: avem trei meciuri în nouă zile, punându-l la socoteală și pe acesta! Miercuri jucăm cu Sibiul, iar luni jucăm cu Timișoara, deci este foarte greu și datorită faptului că Paliciuc este în recuperare, iar Ciotlăuș, la meciul cu Clujul, a resimțit o contuzie la genunchi. Noi deocamdată mergem cu pași înceți și siguri către locul 5, e un loc care ne dă posibilitatea să alegem o echipă pe care o considerăm noi că este mai accesibilă, după care în play-off este altă discuție. Acolo sper să îi avem pe toți jucătorii apți.”

 BCM U FC Argeș Pitești are o pauză de doar două zile complete, urmând să joace miercuri, 27 martie, împotriva lui BC CSU Sibiu.

*foto: Facebook - BCM U FC Argeș Pitești

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!