Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini: „Sub presiune se pare că nu ştim să getionăm pur şi simplu situaţiile”

Noémi Csiki

Noémi Csiki
02.12.2013

Antrenorul Energiei, Florin Nini, a oferit următoarea declarație site-ului csenergia.ro după înfrângerea în ultima secundă în fața mureșenilor:

Greşim inexplicabil! De la time-out plecăm cu nişte informaţii, dar apoi ne încurcăm ca nişte copii. Bucuria aia de final se pare că i-a scos din concentrare pe băieţi şi apoi au făcut o greşeală simplă, pe o aruncare deschisă. Asta este baschetul, se joacă până în ultima zecime de secundă.Este dureros când se întâmplă împotriva ta. Doar că noi am stabilit ceva, dar am greşit din nou la recuperările defensive, mai ales la aruncările libere ale adversarilor. Am pierdut un avantaj important în timpul meciului din cauza jocului făcut pe apărare, pe blocajul defensiv. Trebuia să fie o chestie de respectat şi de reacţionat, dar se pare că unii jucători nu pot reacţiona bine sub presiune. Şi la Ploieşti a fost presiune, cu echipa campioană, unde am condus tot timpul, dar sub presiune se pare că nu ştim să gestionăm pur şi simplu situaţiile. Sper să nu ne afecteze moral, pentru că este al doilea meci pe care îl pierdem aşa, iar acestea sunt momente psihologice peste care trebuie sa trecem. La Ploieşti cei de la masă au făcut ca sfertul patru să dureze mai mult, doar să ne ajungă gazdele, în timp ce la noi toată lumea este atentă şi la zecimi de secundă. Ne întoarcem la muncă pentru că mai avem trei etape, încercăm să câştigăm ce putem. Mergem mai departe să ne îndeplinim obiectivul.

Partida dintre Energia și BC Mureș s-a încheiat cu scorul 90-91.

Sursa: csenergia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!