Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Fostul căpitan al lui Phoenix Galați a semnat în Bulgaria

Radu Bărăian

Radu Bărăian
30.08.2018

Unul dintre cei mai importanți oameni din lotul celor de la Phoenix Galați în ultimele sezoane, americanul Tony Gugino, părăsește formația de la Dunăre în detrimentul bulgarilor de la Rilski Sportist.

În vârstă de 32 de ani, fostul căpitan al gălățenilor măsoară 2.06 metri în înălțime și poate evolua cu ușurință pe pozițiile 4-5. A sosit în România în stagiunea 2016-2017, iar în cele două stagiuni petrecute în echipamentul celor de la Phoenix, acesta a strâns 46 de partide la nivel de Liga Națională, timp în care a contabilizat medii de 13.4 puncte pe meci, 7.6 recuperări, 2.6 pase decisive, 1.8 intercepții, dar și 1.5 mingi pierdute, totul pentru un indice la eficiență de 18.7 unități. Mai exact, în 2 sezoane petrecute în campionatul românesc, americanul a avut în total 618 puncte marcate, 351 recuperări și 120 pase decisive. 

Gugino se întoarce astfel în Bulgaria și la Rilski Sportist, echipă pentru care a evoluat în două rânduri, în 2012-2013, respectiv 2014-2016. De asemenea, în țara vecină de la sud de Dunăre, americanul a mai jucat pentru Bulgaria, iar în Belgia pentru Liege. 

În noul sezon competițional, Gugino va fi coleg cu un fost adversar din LNBM și anume Ousmane Barro, fostul component al celor de la U-BT Cluj.

*Foto: Răzvan Păsărică @sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!