Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Garry Gallimore spre BC Timișoara?

Adrian Micinic

Adrian Micinic
14.12.2012

BC Timișoara pare să fie interesată de serviciile jamaicano-canadianului Garry Gallimore, informează timnews.ro. Conform sursei citate președintele clubului bănățean, Leontin De Maio a precizat următoarele cu privire la acest jucător:

 "Deocamdată nu ne-am decis dacă vom aduce întăriri, nici în privinţa jucătorilor, nici posturile pe care am avea nevoie. Avem mai multe variante şi trebuie să analizăm bine situaţia pentru că nu vrem să aducem pe cineva care mai mult să încurce decât să ajute. Noi avem un program foarte încărcat la sfârşitul lui decembrie şi începutul lui ianuarie, pentru că 29 jucăm în Cupă. E foarte greu ca un jucător să înveţe schemele în trei zile. Nu ne pripim, dar Gallimore este o variantă."

Gallimore a primit undă verde pentru a reluat pregătirile la finele lunii noiembrie. În sezonul 2011/12, Garry a jucat pentru CSM București bifând 34 de prezențe cu medii de 17.9 puncte, 4.5 recuperări, 2.1 pase decisive, 1.2 intercepţii şi 2.9 posesii pierdute, pentru 15.5 la eficienţă. De asemenea, el a fost cel mai bun marcator din Cupa României.

În vârstă de 28 ani, jucătorul de 1.92 metri poate fi folosit cu regularitate pe pozițiile 2-3, fiind un jucător extrem de puternic din punct de vedere fizic. De asemenea, forțat de împrejurări, antrenorul lui CSM București, Hristu Șapera, a apelat la canadian chiar și pe poziția 4 în anumite situații pe parcursul sezonului precedent.

Rămâne de văzut dacă cei de la Timișoara vor lua în serios varianta Gallimore, un jucător cu care bănățenii s-au confruntat în playoff-ul precedentei ediții de campionat.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!