Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Gaz Metan și Steaua se întâlnesc din nou, de data asta într-un meci oficial

Cătălin Chirilă

Cătălin Chirilă
12.10.2013

LNBM

 

 

Etapa a 3-a

 

Sala Sporturilor,

Mediaș

1-1    Fișa meciului 2-0

 

Gaz Metan Mediaș și Steaua CSM EximBank se întâlnesc duminică, 13 octombrie, într-o confruntare din cadrul etapei a 3-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Gaz Metan a demonstrat în primele partide din campionat că nu a arătat tot ce sunt în stare în seria din Cupa României pierdută împotriva Energiei Rovinari și pare determinată să obțină a doua victorie în campionat, contra Stelei. Medieșenii au început sezonul regulat învingând campionii de la CSU Ploiești. În etapa a 2-a, elevii lui Marcel Țenter au suferit o înfrângere în jungla din Tîrgu Mureș, acolo unde au cedat în fața lui BC Mureș, 80-89, însă nu fără luptă, fiind aproape de revenire pe final. Principalul realizator al ardelenilor a fost Slavisa Bogavac, cu 21 de puncte. Medieșenii au 3 puncte și ocupă locul 10.

De cealaltă parte, Steaua a început și ea sezonul cu eliminarea din CR, în fața lui BC Timișoara. Însă, trupa roș-albastră a început mai bine campionatul și este una dintre cele 3 formații  cu număr maxim de puncte după 2 etape. Bucureștenii au surclasat Timba Timișoara și SCM U Craiova. Formația pregătită de Mladen Jojic a întors scorul la Craiova în ultima etapă și s-au impus cu 70-66, deși au fost conduși cu 13 puncte după numai 10 minute. Ashton Gibbs a fost cel mai bun jucător al steliștilor, cu 21 de puncte marcate. Rămâne de văzut dacă Steaua poate învinge la Mediaș și continua astfel seria de victorii.

Adversarele de duminică s-au mai întâlnit de două ori în acesta an. Ardelenii s-au impus în ambele întâlniri, 94-90 după o repriză de prelungire la Cupa Steaua, și 70-62 la Cupa Mureș.

Partida este programată pentru ora 18:00 și nu va fi transmisă la TV. Arbitrajul acesteia va fi asigurat de Alexandru Olaru, Laszlo Bukuresti și Sorin Drugău, comisar din partea Federației Române de Baschet fiind Marius Marinescu.  

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!