Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Gaz Metan Mediaș se impune pe Bega

Marius Petri

Marius Petri
25.11.2013

Liga Națională de Baschet Masculin

Etapa a IX-a

74-94

(23-25, 21-23, 16-31, 14-15)

1-8 Fișa meciului 3-6

CS Gaz Metan Mediaș a învins pe BC Timba Timișoara, scor 94-74, în cadrul unui meci contând pentru etapa a IX-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Partida s-a disputat în sala „Constantin Jude” din Timișoara și a fost echilibrată în prima parte, medieșenii fiind clar superiori în repriza a doua.

Pe fondul mai multor ratări din partea timișorenilor, oaspeții încep mai bine partida și conduc cu 8-0 după 3 minute de joc. Timba pare o echipă crispată, pierzând mingea destul de ușor în atac. Aceștia revin însă și marchează repede 5 puncte, egalând pe fondul unui efort colectiv cu 4’20” rămase din primul sfert.  Gazdele joacă din ce în ce mai bine și trec la conducere, ajungând la 6 puncte diferență (19-13) în timp ce medieșenii nu-și revin. Time-out-ul cerut de Țenter are însă efectul scontat și echipa ardeleană revine în joc cu ajutorul aruncărilor de 3 puncte. Se remarcă Giorgios Tsiaras, care își aduce din nou echipa în avantaj, tabela indicând 25-23 după 10 minute de joc.

Sfertul secund debutează cu o apărare foarte avansată a Timbei, care încearcă să recupereze repede mingea, însă Mandache & Co. se descurcă bine, reușind să mărească avantajul la 4 puncte. “Urșii” bănățeni par mai determinați decât în meciurile precedente și au atacuri tot mai consistente, însă Mediașul rămâne la cârma partidei protejată de o diferență fragilă. Urmează o perioadă cu multe ratări din partea ambelor echipe și astfel tabela rămâne “blocată” la 35-38 vreme de circa 3 minute. Iese la rampă Florin Popa, care trece printr-o perioadă foarte bună, însă eforturile acestuia fac doar ca diferența să rămână constantă și prima parte a meciului se încheie cu scorul de 44-48.

După pauza mare, Timba joacă foarte slab și nu mai arată determinarea din primele două sferturi. Profitând de această situație, Gaz Metan ia o opțiune serioasă în privința rezultatului final, distanțându-se la 12 puncte (60-48) după 3 minute de la reluare. Echipa de pe Bega încearcă să revină în special prin Popa și Bridgwaters, care reduc diferența la 9 puncte. Speranțele acestora sunt îngreunate de jocul bun al medieșenilor, foarte eficienți la aruncările de la mare distanță. Timba se pierde din nou cu firea și nu reușește să înscrie, dar de cealaltă parte, oaspeții își mențin calmul și marchează constant, în special prin Tsiaras. Sfertul se încheie cu scorul de 60-79 și diferența pare prea mare pentru a fi remontată.

Deși soarta meciului pare decisă, timișorenii încearcă din nou să se apere agresiv, însă Kemp continuă să majoreze diferența în favoarea echipei sale. Jucătorii gazdă par debusolați, în vreme ce baschetbaliștii medieșeni sunt omniprezenți, reușind să recupereze atât în atac, cât și în apărare. Mandache face spectacol cu aruncările de 3 puncte, avantajul ardelenilor crescând din ce în ce mai mult. Timba continuă să rateze foarte mult, deși Marcel Țenter i-a introdus pe teren pe jucătorii mai puțin utilizați de obicei. Cu 29 puncte avans, medieșenii își permit să se relaxeze și gazdele mai reduc din diferență, însă partida se încheie cu victoria clară a oaspeților, scor 94-74.

De remarcat este faptul că oaspeții au avut 5 jucători cu peste 10 puncte marcate: Tsiaras, Mandache, Kemp, Shiloh și Marojevic. Cel mai bun jucător a fost fără îndoială grecul Tsiaras, care a marcat 23 de puncte și a reușit 4 recuperări. Și gazdele au avut 3 jucători care au marcat peste 10 puncte: Florin Popa, Kevin Bridgewaters și Daniel Pătru. Primul s-a evidențiat în mod special, având o evoluție foarte bună, cu 19 puncte marcate, 2 recuperări și 2 pase decisive.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan ajunge la a treia victorie stagională, în vreme ce Timba acumulează a opta înfrângere din cele nouă etape disputate până acum. Runda viitoare, medieșenii vor primi vizita celor de la Universitatea Craiova, în vreme ce BC Timba se va deplasa la Pitești. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!