Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Gaz Metan scapă printre degete victoria în fața lui CSM Oradea

Cătălin Chirilă

Cătălin Chirilă
15.02.2014

LNBM

Etapa a XVIII-a

74-81

7-10 Statistică 13-4

Angrenajul de start al Mediașului este format din Shiloh, Kemp, Dumitrescu, Bogavac și Radetic. De cealaltă parte, Oradea începe cu Franklin, Dillon, Subotic, Nicoară și Denison.

Confruntarea demarează cu un 3-point-play semnat de Sean Denison. Replica gazdelor vine de la Shiloh, care marcează de la semi-distanță. Același Denison mai obține o dată coș cu fault, însă nu transformă libera și duce scorul la 2-5.  Medieșenii par să nu se regăsească iar CSM-ul profită pentru a se distanța la 8 lungimi. Gazul forțează iar Bogavac scutură plasa de la distanță pentru 7-10, însă Oradea își reface imediat avantajul. Jocul continuă echilibrat, cu multe reușite de ambele părți. Shiloh înscrie din afara semicercului și duce scorul la 17-22.  Oaspeții își mai trec 4 puncte în cont, iar Marojevic fructifică o liberă pentru Mediaș. Sfertul se încheie cu un buzzer-beater din apropiere de mijlocul terenului semnat de Slavisa Bogavac prin care tabela indică 21-26 după 10 minute de joc.

Willie Kemp îngroapă și el o aruncare de la distanță, iar Nicoară răspunde cu o pătrundere finalizată cu coș. Solopa anulează reușita fostului gazist, iar Bogavac egalează mai apoi la 28. Moldoveanul Gazului marchează și din afara semicercului pentru a aduce Gazul prima dată la conducere. Dillon și Tibîrnă reduc handicapul Oradiei la un punct. Bogavac transformă două aruncări libere iar Radetic reușește un coș cu fault. Franklin reduce din diferență pe un contraatac, îar Shiloh răspunde cu coș de la distanță prin care stabilește scorul la pauză, 41-36 pentru Gaz Metan.

Repriza a doua începe cu un parțial de 5-4 pentru trupa lui Marcel Țenter. Mediașul continuă să fie la cârma jocului și își majorează avantajul la 11 lungimi după coșul de sub panou reușit de Marojevic.  Subotic transformă trei libere pentru Oradea, însă Shiloh le anulează cu un coș de 3 puncte. Will Franklin răspunde prin același procedeu iar Nicoară punctează și el pentru 54-58. Gazdele nu permit adversarilor să se apropie, Shiloh marcând din nou de la distanță. Bogavac și Okosun fructifică câte două aruncări libere și aduc Mediașului un avantaj de 11 puncte, 63-52, înainte de intrarea în sfertul decisiv.

CSM-ul reduce din handicap printr-un coș de la distanță al lui Popescu, dublat mai apoi de Hallik. Kemp marchează pe pătrundere, însă Hallik îi anulează reușita. Shiloh punctează din afara semicercului iar același Hallik face la fel. Scorul este dus la 68-65 de Bogdan Țibîrnă. Gazul rămâne fără un jucător după eliminarea lui Radetic iar Oradea se apropie la 2 lungimi. Bogavac transformă o singură liberă, în timp ce Țibîrnă punctează din nou. Dani Popescu scutură plasa de la distanță și readuce oaspeții în avantaj, 71-69. Bogavac fructifică din nou doar o liberă iar Nicoară își duce echipa la 3 lungimi în față. Faza se repetă exact la fel iar Oradea are un avans de 4 puncte și un minut să și-l păstreze. Franklin este trimis la linia aruncărilor de pedeapsă și nu greșește. Nu se mai întâmplă nici un lucru notabil, iar Gazul pierde victoria printre degete, 74-81.

*foto: Roby Boros

16 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    Felicitari
    Un meci care TREBUIA castigat si desi sferturile 2 si 3 am jucat din nou foarte slab dar important acum este rezultatul. Eu cred ca este in primul rand victoria lui Bogdan Tibirna, a recuperat si a maarcat exact cand ne trebuia. O contributie foarte importanta si pentru dani popescu si halik.

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe tme :

    -
    Sper ca jucatorii bihoreni sa nu se imbolnaveasca din nou pina miercuri cind vin la Tg Mures Nu stiu de ce dar amimpresia ca echipa oradean va fi noul Asesoft(si aici nu ma refer la rezultate)

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • CSM CSU Oradea Florin4D:

      . . .
      Sunt amulti concitadini de-ai tai de-o calitate si-o obiectivitate ireprosabila pe acest site, incat din respect pentru ei, nu meriti nici un raspuns la mizeriile pe care incerci sa le insinuezi si recomand tuturor fanilor oradeni pur si simplu sa ignore elucubratiile scrise de tme.

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    @tme
    Esti penibil ca si presedintele tau. Daca te referi la arbitraj la mai toate fazele contestate de sla din Medias s-a vazut la reluare care a fost adevarul. Ai pierdut o mare ocazie sa taci.

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • CSM CSU Oradea unguru:

      din contra...
      nu a ratat ocazia sa fie penibil!!!
      dupa cum spuneam sunt copia fidela a presedintelui lor...

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe tme :

    ts-cata
    Tocmai am aflat motivul imbolnavirilor subite din tur de la un oficial bihorean Cred ca le stii si tu dar esti prea mindru sa recunosti In rest numai de bine

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      Te inseli
      Te inseli amarnic aici. Te-as ruga sa gandesti cu capul tau nu sa te iei dupa "domul" Lungu. Din pacate chiar au fost internati la spital si iti spun asta sigur. Ca eram obositi si in forma slaba e adevarat dar daca era asa recunosteam. Din fericire pentru voi suntem in aceiasi forma slaba dar nu se stie niciodata.

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca free62 :

    free62
    E bine ca muresenii sunt entuziasmati de la foarte in sus...numa sa nu le piara hongu cand le-a fi lumea mai draga.

    Cat despre Medias, cred ca Marcel are o problema si cu el. Deja meciurile pierdute pe final sunt muuult prea multe si prcatic o pierdut lupta pt playoff...nu mi se pare normal cum tine de scaun. E bun, chiar foarte bun, dar echipa nu merge deloc

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe danms:

      generalizări
      De ce „mureșenii” când, în afară de voi, orădenii, a mai postat o singură persoană (despre care bănuim doar că este fan al tigrilor...). Și dacă mureșenii sunt entuziasmați, lasă-i să fie pentru că au motive întemeiate ! Iar motivele astea nu sunt deloc legate de CSM Oradea !

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe danms:

      generalizări
      De ce „mureșenii” când, în afară de voi, orădenii, a mai postat o singură persoană (despre care bănuim doar că este fan al tigrilor...). Și dacă mureșenii sunt entuziasmați, lasă-i să fie pentru că au motive întemeiate ! Iar motivele astea nu sunt deloc legate de CSM Oradea !

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      CAre noi oradenii?=))...ca nu-s oradean nu de alta:)))

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    Medias
    O echipa foarte slaba anul asta si asta din cauze multiple. Din pacate anul asta foarte slae sanse de PO si tare mi-e frica ca o sa renunte in curand la jucatorii de valoare.

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • CSM CSU Oradea corleone:

      Medias
      Mie nu mi s-a parut deloc o echipa slaba. Cea mai mare problema a lor in momentul asta este rotatia scurta, ceea ce nu e vina antrenorului. Din acest motiv (banca lor scurta) am reusit si noi sa intoarcem rezultatul, altfel n-am fi castigat astazi.

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Florin4D :

    Felicitari !
    O victorie extrem de mare, dar mai important decat succesul in sine si punctele aduse de el, e revenirea extraordinara din sfertul #4 si caracterul aratat. Trebuie sa o recunoastem, CSM niciodata n-a fost o echipa cu capacitati reale de a reveni atunci cand e condusa, mai ales ca vorbim de un handicap de 2 digits de remontat.

    Un sfert 4 excelent in care exasperantele aruncari de la 3P ale Gazului nu au mai functionat, in mare parte si datorita unei defensive mult mai bune care nu a permis atat de multe aruncari deschise, in timp ce atac, in Q4 am marcat 29 de puncte, reusind sa ne revenim si de la distanta, cu 4 asemenea reusite, mai mult decat in precedentele 3 sferturi la un loc.

    Absolut salutara prestatia lui Will, care confirma forma excelenta traversata de el, dupa ce a adus victoria in ultima secunda cu Craiova, astazi a fost cel mai bun marcator (18p) si cel mai eficient jucator al nostru, cu un cuvant de spus inclusiv la recuperari (5).

    Surprize foarte placute au fost Dani Popescu si Halik, ambii avand in cont cate 2 aruncari de 3P reusite in momente foarte importante, iar estonianul a avut si cateva rebounduri cheie in cele 12 minute jucate. 8 puncte marcate intr-o asemenea perioada nu fac decat sa confirme faptul ca treptat, cu multa munca si rabdare, el are sanse sa ajunga un jucator mai important decat s-ar fi crezut initial.

    Miercuri mergem la Mures intr-un meci in care nu avem nimic de pierdut, pornim cu sansa a doua, insa meciul "se joaca" si orice se poate intampla. Spre sfarsitul sezonului regulat, vor veni si muresenii la Oradea, unde au castigat doar 1 meci din ultimele 9 disputate si va fi foarte importanta pentru ambele formatii si diferenta de pe tabela de marcaj a meciului de miercuri.

    Sper sa fie un spectacol de calitate in care echipa mai buna sa castige.

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cronicaru :

    cronicaru
    cred ca ar trebuii tenter sa demisioneze...desii bugetul era mai mic se puteau aduce jucatori mari de o mult mai buna calitate....categoric, sibiul nu a avut un buget mai mare ca al nostru si e pe locul intai iar pe oradea a invins-o fara drept de apel chiar in deplasare....vorba unui amic si in parcurile americane gasesti jucatori mai buni decat marojevic sau okosun care sunt penibili in aproape toate situatiile...
    in ceea ce priveste playofful am spus inca de la infrangerea cu muresul ca sansele sunt doar teoretice....acum nici teoretice nu mai sunt....anul acesta e un an ratat domnule tenter....exista si demisie de onoare. numai bine !!!

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ravelstein :

    @cronicaru
    Demisie de onoare??? E un termen pe care domnul antrenor al echipei nationale(!) nu-l poate intelege.

    cu 10 ani în urmă (16.02.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!