Stiri

Ghiță Mureșan a prezentat noul iPhone pentru Wall Street Journal

David Istrate

David Istrate
20.09.2018

Ghiță Mureșan este în continuare foarte apreciat în Statele Unite ale Americii, astfel că Joanna Stern, jurnalistă la Wall Street Journal, a decis să îi propună o colaborare fostului pivot de la Washington Bullets. Împreună, cei doi au făcut o recenzie a noului iPhone XS Max, iar în titlu, „Big Ghiță” a apărut sub numele de „cel mai înalt jucător care a evoluat vreodată în NBA”.

Videoclipul a început cu o scurtă prezentare a lui Ghiță și a Joannei, făcându-se o comparație bazată pe înălțime și lărgimea palmelor. În continuare, Ghiță Mureșan a luat telefonul în mână, în timp ce Joanna Stern vorbea despre caracteristicile pe care acesta le deține. Chiar dacă noul iPhone a părut mic în mâinile legendarului jucător român, acesta a fost denumit „Ghiță Mureșan al telefoanelor”.

A urmat un moment amuzant în care Ghiță Mureșan a încercat să vadă ce știe Siri despre viața și activitatea sa, iar aparent robotul celor de la Apple a găsit un alt „Gheorghe Mureșan”. Apoi, Joanna Stern a continuat să prezinte detalii despre noul smartphone, în timp ce Ghiță Mureșan se juca „NBA Jam”. Cei doi și-au făcut poze în timp ce aruncau la coș pentru a verifica modul în care se prezintă camera și au discutat și despre durata de viață a bateriei.

La final, Ghiță Mureșan a întrebat-o pe Siri dacă ar trebui să-și cumpere noul iPhone, iar robotul i-a răspuns că nu știe ce ar trebui să facă fostul sportiv.

Ghiță Mureșan și-a început cariera în 1991 la CS Universitatea Cluj-Napoca, unde a evoluat un sezon înainte de a pleca în Franța la Pau-Orthez. După încă un an petrecut în liga franceză, pivotul român a impresionat și a semnat un contract cu Washington Bullets. La formația din capitala Statelor Unite ale Americii, Ghiță Mureșan a stat patru sezoane, reușind să câștige în 1996 titlul de „Jucătorul cu cel mai mare salt valoric” („Most improved player”). Între 1998 și 2000, uriașul baschetbalist a evoluat pentru New Jersey Nets, cele două sezoane fiind ultimele petrecute de acesta în liga nord-americană de baschet. Ghiță Mureșan s-a mai întors pentru încă un an la Pau-Orthez înainte de a se retrage. În cele 6 sezoane petrecute în SUA, Ghiță Mureșan a jucat 307 partide și a avut medii de 9.8 puncte, 6.4 recuperări și 1.5 capace.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!