Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Godri-Părău, Fontaine și Webb au înscris împreună mai multe puncte decât CSM Satu Mare

Andreea Vlase

Andreea Vlase
03.12.2017

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a impus în derby-ul campionatului cu 78-59 în deplasare la Satu Mare. Cele două echipe aveau un parcurs perfect înaintea partidei din etapa a 8-a, cu câte 6 victorii.

Fontaine, Godri-Părău și Webb au marcat pentru învingătoare 60 de puncte, cu unul în plus față de gazdele de la CSM. Godri-Părău și Webb au reușit cele mai multe puncte într-un meci de campionat în actuala stagiune.

Annemarie Godri-Părău a fost cea mai eficientă jucătoare a meciului, cu 23 de unități în dreptul eficienței. Căpitanul de la ACS Sepsi a reușit 19 puncte, 4 recuperări și 8 pase decisive în 34:24 minute. A înscris 4 aruncări de două puncte din 7 încercate, 3 din 6 de la mare distanță și 2 din 5 de la linia de fault. A mai avut o minge pierdută și 2 intercepții.

Nathalie Fontaine a intrat de pe bancă și a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor cu 22 de puncte în 26:50 minute. A înscris 10 din cele 13 aruncări de două puncte pe care le-a încercat și a transformat ambele libere pe care le-a avut. A mai contribuit cu 3 recuperări.

Adriene Webb a jucat 23:55 minute și a contribuit cu 19 puncte, 5 recuperări și 2 intercepții. A marcat 7 aruncări din 11 de la semidistanță, 1/6 de după semicerc și 2/2 de la linia de fault. De la ACS Sepsi alte cinci jucătoare și-au trecut numele pe lista marcatoarelor.

Taneisha Harrison a fost coșghetera celor de la CSM Satu Mare cu 22 de puncte. A marcat 5 din 6 aruncări de la distanță și 1 din 5 din interiorul semicercului, transformând toate cele 5 libere. A avut 16 în dreptul eficienței, cu 6 turnovers, 4 greșeli personale, a fost faultată de 5 ori și a reușit 3 recuperări în 28:24 minute.

Gazdele au mai avut doar patru marcatoare. Mandache a reușit 13 puncte, iar Green, Baltic și Solopova, câte 8. CSM-ul a jucat cu doar patru straniere, în timp ce oaspetele au avut 6.

*foto: CROW Security/Szigyarto Szabolcs și SportPictures

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    Felicitari fetelor!! Ati fost geniale !!

    cu 6 ani în urmă (04.12.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!