Stiri

Golden State Warriors se regrupează și îl semnează pe D’Angelo Russell

Eduard Popa

Eduard Popa
01.07.2019

Golden State Warriors a pierdut șansa pentru un threepeat, după victoria celor de la Toronto Raptors în finala NBA, scor 4-2, finală care i-a văzut pe Warriors decimați. Cu Kevin Durant accidentat în meciul 5 și Klay Thompson în meciul 6, părea că dinastia GSW este gata. Dar Warriors au reușit să își păstreze aproape intact nucleul dinainte de transferul lui Durant și să îl aducă pe D’Angelo Russell de la Brooklyn Nets, All-Star în sezonul viitor.

Astfel, prima zi din free agency este una destul de bună pentru Warriors. Chiar dacă l-au pierdut definitiv pe Durant, cel care a semnat cu Nets pentru următorii 4 ani, în ciuda accidentării la tendonul lui Ahile, GSW l-a semnat pe Klay Thompson. Guard-ul a primit un contract pe 5 ani, în valoare de 190 de milioane de dolari.

De asemenea, Steph Curry va avea parte în acest sezon de un coleg All-Star, în ciuda eventualei absențe îndelungate a lui Thompson, care se recuperează după accidentarea suferită la menisc, în finala NBA. Astfel, Golden State Warriors l-a semnat pe D’Angelo Russell de la Brooklyn Nets pentru următorii 4 ani și îi va acorda celui care a fost All-Star în sezonul viitor un contract în valoare de 117 milioane de dolari.

Pentru a-i face loc lui Russell, californienii au fost nevoiți să renunțe la unul dintre veteranii lotului, Andre Iguodala, cel pe care l-au trimis la Memphis Grizzlies.

Cu toate acestea, cu o echipă formată din Steph Curry, Draymond Green și D’Angelo Russell și cu Klay Thompson care ar putea reveni în februarie-martie, Golden State Warriors rămâne unul dintre coloșii din conferința de Vest.

*foto: Sports Illustrated

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!